Sfânta Xenia era originară din Roma. În momentul în care părinţii au hotărât să o mărite, ea a ales să fugă împreună cu două slujitoare în Insula Cos. Face acest lucru din dragoste faţă de Hristos, căci pentru ea adevărata logodnă era unirea cu El. Renunţă la numele Eusebia şi îşi ia numele de Xenia, care se tâlcuieşte „străina”, vrând să arate prin acest gest că se înstrăinează de lumea aceasta. În urma rugăciunilor, îl întâlneşte pe ieromonahul Pavel, iar la îndemnul acestuia se stabileşte în cetatea Milassa din Careia şi îmbracă haina monahală. Aici va ridica o bisericuţă închinată Sfântului Mucenic Ştefan. Va fi locul în care se va nevoi împreună cu cele două slujitoare şi cu alte fecioare. Sfânta Xenia era străină de lume, însă, locuitoare a cerului. A fost văzută în trup, dar s-a asemănat cu îngerii cei fără de trup.
Diavolii se temeau de înfrânarea ei şi nu îndrăzneau să se apropie de ea. Mânca uneori a doua zi, alteori în a treia zi, iar de multe ori şi toată săptămâna petrecea fără hrană. Iar când era să primească hrana, nu mânca verdeţuri, linte, poame de grădină, ci numai puţină pâine, udată cu lacrimile sale. Lua din cădelniţă cenuşa şi presăra pâinea sa. Aceasta o făcea în tot timpul vieţii sale, împlinind cuvântul prorocesc: „Cenuşă cu pâine am mâncat şi băutura mea cu plângere am amestecat”.
În momentul în care cuvioasa Xenia a trecut la cele veşnice, pe la amiază, pe cer s-a arătat, deasupra mănăstirii, o cunună de stele foarte luminoasă, având în mijlocul ei o cruce. Această cunună strălucea mai mult decât soarele. Prin acest semn, Dumnezeu a dorit să arate tuturor sfinţenia cuvioasei Xenia.
