Conversia creditelor în franci la cursul istoric – efect de „hazard moral”

Legea conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric, adoptată în Camera Deputaților, ar răsturna calculele instituţiilor de credit care au expunere pe această valută, anunță revista Capital.
În acest context, BNR susține că aplicarea măsurilor propuse ar genera „efectul de hazard moral, întrucât este generată o diferenţă majoră între clienţii care s-au împrumutat în lei în condiţiile pieţei şi cei care s-au împrumutat în valută şi care au beneficiat de rate în valută net inferioare în anii anteriori“.

Ajutor financiar pentru IMM

România, Uniunea Europeană, Fondul European de Investiţii şi Banca Europeană de Investiţii au parafat documentele aferente Programului Operaţional Iniţiativa pentru IMM-uri (POIIMM),
respectiv Acordul de finanţare, Acordul între creditori şi Contractul de gaj.
„Ceea ce s-a făcut reprezintă un moment important pentru mediul de afaceri din România: IMM-urile reprezintă 90% din totalul firmelor, asigură 60% din totalul locurilor de muncă şi au cea mai importantă participare la PIB-ul României. Alocarea va finanţa 2.500 de întreprinderi mici şi mijlocii cu o valoare totală care va ajunge la 400 de milioane de euro, arată estimările actuale ale specialiştilor. Programul finanţează toate sectoarele, mai puţin cel agricol”, a declarat viceprim-ministrul Vasile Dîncu, citat de Curierul Național.

A crescut numărul românilor restanțieri la bănci

Conform datelor Ziarului Financiar, numărul românilor cu credite la bănci care au restanţe mai mari de 30 de zile a crescut, în primele opt luni ale anului curent, cu aproximativ 46.000 de persoane, ajungând la peste 750.000 de persoane.
Specialiştii în domeniu susţin că această creștere ar avea legătură cu noua lege privind darea în plată, precum și cu dezbaterile pe tema altor modificări legislative (conversia creditelor în franci, de exemplu), care să îi fi determinat pe debitori să se gândească la faptul că ar putea scăpa de credit şi de aceea au hotărât să amâne datoriile la bănci.