F. T.
Ieri, grefierii de la mai multe instanţe din judeţ au protestat fie în incinta instanţelor, fie ieşind pe treptele acestora, nemulţumiţi de tentativa de “eliminare” a aşa-ziselor pensii speciale, pe care aceştia le consideră, însă, “pensii ocupaţionale”.
După cum ne-a precizat Mihaela Cîrstocea, prim grefier în cadrul Curţii de Apel Ploieşti, “este greşit să se spună că noi beneficiem de pensii speciale, când în fapt acestea sunt «ocupaţionale». Este foarte uşor ca, din raţiuni electorale, să tai din pensiile unor oameni care nu au dreptul să practice o altă meserie. Este, de asemenea, lesne, tot din aceleaşi raţiuni, să omiţi faptul că, nu de puţine ori, grefierii lucrează şi 14 ore pe zi. Grefieri care ies la pensie uzaţi atât fizic, cât şi psihic…”.
De astăzi, magistraţii prahoveni îşi suspendă la rândul lor activitatea.
După cum se precizează într-un comunicat de presă al Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasteral, motivul protestului de ieri – şi al celor anunţate pentru perioada următoare – îl constituie “indignarea faţă de eliminarea pensiilor de serviciu, denumite ”pensii speciale” de către parlamentari pentru a câștiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformați, spunându-le că ajută bugetul statului, când, în fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecințe negative tocmai în rândul electoratului ce poate deveni oricând justițiabil. (…) Mai mult decât atât, abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunțat de către inițiatori asupra bugetului statului, întrucât, potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul categoriei noastre profesionale erau 1800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018 (1814 beneficiari), astfel că putem spune că suntem ”eliminați” pe cale naturală. Prin urmare, haosul creat în justiție nu se justifică”.
Pe mai departe, grefierii, grefierii arhivari, grefierii registratori, grefierii documentarişti, grefierii statisticieni şi specialiştii IT de la instanţele din Prahova atrag atenţia asupra faptului că vor declanşa următoarele forme de protest: “suspendarea activității în intervalul orar 10:00-12:00, începând cu data de 22.01.2020, context în care personalul auxiliar de specialitate nu va efectua niciun fel de activități specifice funcției și nu va îndeplini niciun act de procedură. Totodată, începând cu data de 27.01.2020, va fi întreruptă activitatea în instanțe și parchete, la nivel național, pe o perioadă ce va fi stabilită în cadrul adunărilor locale sindicale, ce vor avea loc joi, 23.01.2020”.
De astăzi, se alătură şi magistraţii!
Potrivit a două comunicate de presă – unul de la Tribunalul Prahova iar altul de la Judecătoria Ploieşti – şi magistraţii acestor instanţe au hotărât, în Adunările Generale de ieri, să se alăture, începând de astăzi, din aceleaşi motive, colegilor grefieri.
La Tribunalul Prahova se suspendă activitatea de judecată pe durată nedeterminată, cu excepţia măsurilor preventive în materie penală şi a cauzelor urgente în materie civilă. În perioada protestului, se vor soluționa cauzele urgente de competența celor trei secţii ale instanţei, respectiv cauzele privind suspendare executării silite, ordonanţele preşedinţiale, ordinele de protecţie, sechestrul asigurător, adopţiile, cauzele penale care intră în competenţa de judecată a judecătorului de drepturi şi libertăţi, măsurile preventive în toate fazele procesuale, contestaţiile la măsurile preventive, amânări şi întreruperi executare pedeapsă etc.
La Judecătoria Ploieşti, tot începând de astăzi, se judecă doar cauzele urgente (dosarele cu măsuri preventive, dosarele cu persoane private de libertate, dosarele în care s-a împlinit termenul de prescripţie ori urmează a se împlini în următoarele 6 luni şi cererile de liberare condiţionată, ordinele de protecţie, ordonanţele preşedinţiale,delegarea autorităţii părinteşti, cererile de suspendare provizorie a executării silite, cererile de evacuare pe procedura specială ş.a.