Florin Tănăsescu
Adulmecând o nouă “La belle époque”, în ţara plină de nenoroc, numitul Zorro îşi zise: “Mă reactivez. Dacă ăştia ai mei m-au tras pe linie moartă, mă duc în România, unde pensionarea creşte exponenţial cu mintea lui Orban”.
Cavalerul îşi scoate masca din şifonier. E mâncată de molii, dar ce contează amănuntul ăsta, mon cher, în ţara în care alocaţiile
pentru copii doar pe hârtie se dublează ?
Zorro beneficiază – aidoma parlamentarilor de la noi – de o cursă charter şi aterizează pe-o pală de fân cosit.
Plictisit, Iohannis îl aşteaptă cu pâine şi sare. Dar, în loc să rupă din pită, cavalerul scoate sabia din teacă şi nimereşte pe de lături. Noroc că Mutul se fereşte. Altfel, Doamne fereşte! Orban, ca prostul, se hlizeşte.
Acest mic incident nu are totuşi relevanţă pentru CV-ul lui Zorro şi a sa prestanţă.
Acum, ca-n orice film sau povestire cu tentă tragico- erotică, era nevoie, pe lângă spadasin, şi de-o gagică. Deci, ajunge la sol şi o paraşută – Cicciolina. Am zis Cicciolina, nu Raluca Turcan sau Alina Gorghiu. Deşi…
Deşi, nu vă gândiţi la prostii. Am vrut să scriem că deşi acest lucru lui Tăriceanu deloc nu-i displace !
Să ne concentrăm totuşi pe Zorro. Întreabă dacă mai este valabil recursul compensatoriu, ca să iasă de la pârnaie şi Carlos Şacalul. Acum, fie vorba între noi, unul în plus sau în minus, în ţara asta – la şacali ne referim – ce mai conta, zău aşa! Răspunsul este în curtea PSD, care scandează: “Zorro, nu uita/ Hienele vom libera/ Dacă pe noi pui ştampila !”.
Zorro aruncă ochii roată, roată peste România toată. Caută o fierărie să-şi ascută ruginita sabie. Îşi pune o pereche de ochelari cu minus 15 dioptrii – deh, vârsta! – şi zăreşte ca prin ceaţă o potcovărie. Acolo, fierarul era foarte ocupat: potcovea cai verzi pe pereţi.
Cavalerul – deh, educaţia aleasă – nu sare peste rând, cum fac politicienii la moaşte. Lasă sabia la fierărie şi primeşte în schimb un briceag.
Să nu uităm de Cicciolina. La geamul ei, se aude un zdrăngănit: “Văd, la fereastra ta târziu/ O damigeană şi nu ştiu/ De-i cu ţuică sau rachiu”.
Era, evident, “Călăreţul fără cap”, numitul Orban. Cicciolina îi aruncă un lighean cu apă rece.
Zorro încalecă pe gloaba bătrână şi ia drumul codrului. Cu briceagul, scrijeleşte pe-un stejar – şi-ăsta mai are, hăt, câteva sute de ani până la pensionare – “Y love you, Romania”.
“Ptiu, drace, ce ne-ai speriat !, se-aude un glas din codru. Tataie, uite cum se taie un copac”, îi zice conducătorul atejalului hipo, aflat la furat. Apoi, cu securea lui cea lată, tăie pluta dintr-o dată. Pluta am zis, nu pensiile speciale !
Una peste alta, mai la deal şi mai la vale, apar pe rând Mata Hari, care urmează să fie numită şefă la SRI, Robespierre –
ministru al Justiţiei şi, mulţi, mulţi alţii, care s-au plicisit să ardă gazul degeaba şi vor să muncească aidoma câinilor, “Până la moarte/Şi dincolo de ea”, cum strigă galeria dinamovistă.
Dar despre Matusalem nu întrebaţi? Tânărul, la coadă la forţele de muncă de cinci mii de ani, aştepta.
Alte cinci milenii îi trebuie naţiei pentru a se deştepta.
