Proiectul de lege pentru modificarea Legii Educaţiei Naţionale care prevede amânarea concursului de director de şcoli, controversatul amendament introdus pe ascuns în Comisia de Învăţământ din Senat, prezidată de fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu, intră astăzi în plenul Senatului, potrivit Hotnews. Proiectul de lege L352/2016 apare pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi. Pe de altă parte, proiectul este lege organică, iar marţea se votează doar legi ordinare. Astfel, un vot ar putea fi dat pe acest proiect abia lunea viitoare, dacă proiectul va fi inclus pe ordinea de zi a şedinţei de atunci. Având în vedere că parlamentarii vor intra în vacanţă cel mai probabil la începutul lunii noiembrie pentru campania electorală, astfel că nu se ştie ce se va întâmpla cu acest proiect.
Prin acest proiect de lege, se introduce un nou alineat la art. 257 al Legii Educaţiei Naţionale, alineat care prevede următoarele: „Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct se organizează numai după finalizarea semestrului II până la începutul noului an şcolar.”
Concursul de director de şcoală se află la ora actuală în plină desfăşurare, urmând să se încheie la mijlocul lunii noiembrie. În urmă cu două săptămâni candidaţii au susţinut proba scrisă, cu subiecte realizate la nivelul Ministerului Educaţiei, iar până pe 15 noiembrie se desfăşoară celelalte două probe rămase, analiza CV-ului şi interviul, susţinute la nivel judeţean. Comisia de învăţământ din Senat a modificat pe ascuns în septembrie un proiect de lege esenţial pentru mii de şcoli. Comisia a introdus un amendament prin care amâna organizarea concursului de director şi director adjunct de şcoală, care au început deja, până la vacanţa de vară din 2017. Amendamentul a fost strecurat în Proiectul de Lege pentru modificarea art. 352 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL nr. L352/2016). Modificarea a fost operată în Comisia de Învăţământ din Senat în data de 14.09.2016, în condiţiile în care proiectul de lege nu fusese trecut pe ordinea de zi a comisiei. Raportul comisiei asupra acestei modificări a făcut subiectul unei plângeri penale, pe motiv că semnătura secretarului comisiei, Dumitru Oprea (PNL), ar fi fost falsificată. Raportul datat 15 septembrie, care se referă la şedinţa comisiei din 14 septembrie, poartă două semnături – cea a preşedintelui comisiei Ecaterina Andronescu şi încă una în dreptul secretarului comisiei, Dumitru Oprea. Secretarul comisiei a spus pentru presă că nu el este cel care şi-a pus semnătura pe document şi nu reuşeşte să afle cine a făcut-o.