O treime dintre femeile care au suferit un avort spontan sau au avut o sarcină extrauterină manifestă sindrom de stres posttraumatic, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii britanici, citat de BBC şi preluat de Mediafax şi TVR.
Studiul, realizat de cercetătorii de la Tommy’s National Centre for Miscarriage Research din cadrul Colegiului Imperial din Londra, a concluzionat că o treime dintre aceste femei suferă de sindrom de stres posttraumatic la o lună de la incident, iar o cincime prezintă această tulburare medicală la nouă luni după.
La studiu au participat 650 de femei care au suferit un avort spontan în primele 12 săptămâni de sarcină sau au avut o sarcină ectopică (în care ovulul fertilizat se implantează în afara uterului și nu se poate dezvolta). Participantele au fost evaluate psihologic la o lună, la trei luni și la nouă luni de la pierderea suferită.
La o lună de la avort, 29% dintre femei sufereau de sindrom de stres posttraumatic, 24%, de anxietate moderată până la severă, iar 11%, de depresie moderată până la severă. La nouă luni, procentele au scăzut la 18%, 17%, respectiv 6%.
Noul studiu, care a fost publicat în American Journal of Obstetrics and Gynecology, subliniază din nou faptul că femeile care au suferit o astfel de pierdere prezintă o mai mare probabilitate de a manifesta sindrom de stres posttraumatic, anxietate și depresie.
„Foarte multe femei suferă un avort spontan în primul trimestru de sarcină”, a spus Priya Gopalan, șeful secției de psihiatrie de la UPMC Magee Womens Hospital din Pittsburgh, SUA, care nu a participat la studiu. Este un proces similar doliului, iar pentru unele femei devine patologic, manifestând sindrom de stres posttraumatic.
Deși rezultatele nu sunt surprinzătoare, acesta este primul studiu care a examinat impactul avortului spontan suferit în primul trimestru de sarcină și al sarcinii extrauterine asupra sănătății mintale a femeilor.
Rezultatele studiului sugerează că ar trebui să fie făcute mai multe eforturi pentru a detecta tulburările de sănătate mintală în cazul femeilor care suferă un avort spontan, au o sarcină extrauterină sau nasc un bebeluș mort.
Femeile care suferă de sindrom de stres posttraumatic prezintă mari riscuri de a avea și alte probleme de sănătate, precum hipertensiune arterială, depresie și anxietate.
Sindromul de stres posttraumatic se poate manifesta mai ales la persoane care au trecut prin întâmplări și evenimente traumatizante, violente, precum război, catastofe naturale, tortură, viol, sau au fost martore la crime, amenințări cu moartea etc.