Jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan (locul 96 WTA şi cap de serie numărul 1 pe tabloul calificărilor) a ratat, ieri, calificarea pe tabloul principal la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, care se desfăşoară la Melbourne.
Sportiva din Sinaia a fost învinsă, în ultimul tur al calificărilor, de americanca Ann Li, locul 142 WTA şi cap de serie numărul 31, la capătul unui meci care a durat două ore şi 26 de minute. Ana Bogdan a câştigat primul act, scor 7-5, dar a ratat să închidă partida în setul secund, când s-a ajuns în tiebreak, cedând cu 6-7(9), iar în setul decisiv jucătoarea americană a controlat confruntarea, impunându-se cu scorul de 6-2 şi obţinând calificarea pe tabloul principal.
Pentru prezenţa în ultimul tur al calificărilor, Ana Bogdan a fost recompensată cu 50.000 de dolari australieni (34.500 de dolari americani) şi 30 de puncte WTA.