România este obligată să emită documente electronice de identitate începând din luna august a anului viitor, iar MAI va organiza săptămâna viitoare o dezbatere publică pe marginea ordonanţei de guvern pe care a iniţiat-o pe acest subiect, a declarat, ieri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, potrivit Agerpres. „Aş începe cu discuţia despre cartea electronică de identitate, având în vedere că după ce a fost prezentat proiectul pe site au fost discuţii contradictorii, tot felul de interpretări şi cred că este bine şi normal ca să vă comunicăm direct despre ce este vorba. MAI a iniţiat ordonanţa de guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, un proiect esenţial pentru toţi cetăţenii. România este obligată să emită documente electronice de identitate începând din luna august a anului viitor. Există un Regulament european publicat în luna iulie 2019 la care trebuie să aliniem şi legislaţia noastră naţională. Asta înseamnă că trebuie să parcurgem rapid toate procedurile legislative şi tehnice. Cartea electronică de identitate va simplifica modul în care cetăţenii români vor putea circula în afara României, în spaţiul Uniunii Europene”, a declarat Marcel Vela, într-o conferinţă de presă, la sediul MAI.
Ministrul a adăugat că prin noile documente de identitate se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obţine o carte electronică de identitate fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România. „Documentele electronice de identificare vin cu elemente suplimentare de securitate şi cu garanţii că persoana care prezintă documentul este, în fapt, titularul acestuia. Producerea noilor acte de identitate se va realiza centralizat de către Compania Naţională Imprimeria Naţională. Cărţile electronice de identitate vor simplifica mult relaţia cetăţenilor români, atât cu autorităţile naţionale, cât şi cu cele din alte state. Prin intermediul cărţii electronice de identitate cetăţenii vor putea să interacţioneze cu autorităţile administraţiei publice, putând solicita prestarea de servicii indiferent de locul unde se află, adică vor fi eliminate celebrele cozi de la ghişeele din zona Ministerului Afacerilor Interne, cât şi din alte zone ale administraţiei publice”, a declarat Vela. Ministrul a precizat că noul document de identitate va asigura „funcţionalitatea de card de sănătate prin înscrierea în cip a unui certificat digital care va fi emis de către MAI şi care permite titularului să se autentifice în platforma informatică de asigurări de sănătate”. „Se creează posibilitatea de a opta pentru eliberarea unei cărţi de identitate simple, aşa cum este şi în prezent, pentru cei care nu doresc, din orice motiv, o carte electronică. Această carte de identitate simplă nu va conţine un cip ori date electronice, va prezenta un grad ridicat de securitate, dar aş dori să atenţionez că acest tip de carte fără cip nu va putea fi folosit începând de anul viitor pentru a ieşi din ţară. Săptămâna viitoare, marţi, Ministerul Afacerilor Interne va organiza şi o dezbatere publică privind acest proiect la care pot participa cei interesaţi şi care pot trimite până marţi propuneri de îmbunătăţire a proiectului, exprimând aici, în calitatea mea de ministru al Afacerilor Interne, toată deschiderea pentru orice propunere”, a mai declarat Vela.