Petre Apostol
Campion național atât la ciclism de șosea (având în palmares și câștigarea clasamentului cățărătorilor în Turul României, precum și victorii de etape), cât și la mountain bike și velodrom, Marian Frunzeanu a început, în 2018, o nouă provocare în cariera sa. Deși și-ar fi dorit să aibă această oportunitate la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești, la care a activat ca sportiv, acesta a găsit la iSports Ploiești persoana dornică pentru a accepta proiectul său, dar şi un cadru propice pentru ceea ce își dorește acum, anume să formeze copii către ciclismul de performanță.
După un an de la înființarea secției de ciclism din cadrul Clubului Sportiv iSports, Ploieşti Cycling are, în prezent, 15 sportivi, dar și rezultate notabile. Printre sportivii care s-au remarcat la competiții îi putem enumera pe Alin Toader (15 ani – locul 2 în clasamentul genetal la RGT Teleferic Challenge – Poiana Brașov; locul 3 la MTB Urlați MarVin; locul 3 la MTB Bacău; locul 5 la MTB – Loteria Română, 14-18 ani), Claudiu Cismaru (15 ani – locul 1 la Teleferic Challenge; locul 1 la Livada cu Cireși – Păulești; locul 1 la Topoloveni Summer Tour; locul 2 la Ziua B – București; locul 2 la MarVin; locul 2 la RGT The Wall – Pucioasa), Diana Pospai (12 ani – locul 1 la cursa copiilor din cadrul Turului României; locul 1 la Livada cu Cireși – Păulești; locul 2 la MarVin; locul 2 la Cozia MTB; locul 2 la Topoloveni Summer Tour), Alex Marcu (21 ani – locul 1 RGT Drumul Vinului – Seciu; locul 3 la RGT The Wall – Pucioasa; locul 5 în clasamentul general la Cursa Dunării Călăreșene).
De asemenea, dintre sportivii de perspectivă îi enumerăm și pe Luca Anghel (locul 1 la cursa de șosea de la Cupa Oraşului Otopeni „Mircea Romaşcanu”), Gabriel Andronache, Alexandru Ogrezeanu.
„După anii de experienţă ca sportiv, simt că trebuie să dau mai departe din pasiunea şi experinţa mea de ciclist. Consider că este bine să laşi ceva în urmă. Sectorul privat este mult mai receptiv la tot ceea ce înseamnă deschiderea de noi secţii sportive şi promovarea sportului pe plan local în comparaţie cu sectorul de stat, iar sportul şi noi, sportivii, trebuie să ne orientăm în acest sens. Taxa lunară nu a fost un impediment, copiii vin la ciclism pentru că le place şi îşi doresc să exceleze”, ne-a mărturisit Marian Frunzeanu.
Florin Neagu a fost omul de legătură între Marian Frunzeanu şi Ionuț Urzeală, cel care a înființat iSports Ploiești, un concept care cuprindea, până în 2018, o secție de baschet și una de dans. Dorința lui Frunzeanu de a atrage copiii către ciclism s-a pliat perfect pentru conceptul clubului iSports, acela de a îi îndrepta pe cei mici către sport, o activitate sănătoasă, care îi va ajuta, indiferent dacă vor urma o carieră sportivă de performanță sau nu.
„La început, nu aveam nimic. Am găsit sprijin la Parcul Municipal Vest, unde secţia îşi are sediul, graţie domnului Donald Constantin (n.r. – directorul parcului). Este o zonă fără trafic, unde ne putem desfăşura activitatea în siguranţă. A fost greu la început, deoarece am pornit de la zero. Sunt mulţumit de primul an, iar copiii sunt mulţumiţi de ceea ce fac. Realizăm câte trei antrenamente de bază pe săptămână, şi dimineaţa şi după-amiaza, în funcţie de programul şcolar. Planul nostru este să îndemnăm copiii să facă mişcare, pentru a avea o generaţie sănătoasă. Dacă vin şi performanţe, atunci este foarte bine”, a mai adăugat coordonatorul secţiei de ciclism de la Ploieşti Cycling.
Trebuie menționat și sprijinul primit de Ploiești Cycling din partea sponsorilor TNG (firma lui Ţintea Nicolae Gabriel, fost coleg cu Marian Frunzeanu la CS Petrolul, de asemenea un ciclist cu performanțe deosebite), Lugera – The People Republic, Titan Academy, Anemona Com, care au avut încredere în acest proiect, iar pașii de început ai secției de ciclism din cadrul iSports garantează că nu au făcut alegerea greșită.