Pentru a doua oară consecutiv, cele două grupări din Liga a III-a care activează pe teren propriu în judeţul nostru, Petrolistul Boldeşti, respectiv Astra 2, au încheiat etapa fără vreun punct luat „acasă”.
Petrolistul Boldeşti a bifat un insucces fără gol marcat, acesta fiind al patrulea eşec consecutiv, dintre care în ultimele trei partide nu a marcat măcar odată (!), în timp ce Astra 2 a fost învinsă de Delta Dobrogea Tulcea, cu 2-1.

Ilie, „curăţat” de portari

Decizia celor de la Petrolistul Boldeşti de a miza pe jucători „under 19” între buturi pentru a câştiga un „senior” în teren costă puncte! „Cred că 70% din golurile pe care le-am luat în acest sezon se datorează greşelilor portarilor mei. I-am schimbat la greşeală, au avut şanse, fiecare, Dinu şi Cotolan, dar degeaba, primim gol la prima minge aruncată de adversar în careul nostru. Acum am primit gol dintr-un „corner scrurt”, mingea ajungând în plasă, deşi putea fi respinsă şi fără a te folosi de mâini… Ce să mai zic, probabil că trebuie făcut ceva, vă mărturisesc faptul că am vrut chiar să renunţ – când jucăm mai bine, avem probleme cu arbitrajul, acum echipa adversă ajunge o dată la poartă şi ia trei puncte. Foarte probabil, la iarnă, vom renunţa la aproape toţi jucătorii care au venit în vară, care nu au convins deloc” – anunţă Marian Ilie, antrenorul „Boldeştinei” ispăşind la meciul cu Viitorul Domneşti prima etapă de suspendare dintre cele două primite.
Domneştiul s-a impus cu 1-0, prin golul marcat de fostul mijlocaş al Fortunei, Bogdan Barbu, ghinioanele ţinându-se lanţ în tabăra gazdelor. „S-a reaccidentat şi Cătălin Ionescu – fundaşul nostru central, sper să nu fie vorba despre o ruptură” – mai spune Ilie, care a apelat în meciul de vineri după-amiază pe M. Cotolan – Zamfir, D. Petre, Ionescu, M. Tudor – Micu, Puchea – Iancu, Tudorie, Mihăiţă Cristian – M. Ene, pe parcurs intrând şi Darius Badea, Moise, Anghel şi C. Cotolan.

Nimic nou

Fără Romario Moise – prezent în lotul de jucători cu care Astra a învins la Plzen în grupele Europa League – şi fără golgheterul echipei – Marius Şumudică jr., care este accidentat, la fel ca şi Nicorescu, „satelitul” Astrei a pierdut, din nou, pe teren propriu, confirmând situaţia paradoxală a echipei, care a adunat 7 puncte din deplasări, dar nu a luat decât 4 puncte pe teren propriu.
De această dată, Astra s-a văzut condusă de golul antologic reuşit de Vişan Creţu (şut la vinclu din 20 de metri), apoi a egalat, de la punctul cu var, după pauză, prin Silviu Balaure, care a transformat penaltiul obţinut de Alin Gheorghe, pentru a se vedea învinsă, tot din penalti, Silviu Moise executând lovitura de la 11 metri care a adus 3 puncte tulcenilor!
Un meci în care, din nou, Astra II a avut o decizie importantă împotriva ei (foto), asistentul Adrian Păunescu nevăzând un jucător al ospeţilor repliat pe linia porţii, la o fază importantă de atac a gazdelor şi indicând offside!
Marius Măldărăşanu a folosit, la acest meci, următorii jucători: Nedelcovici – Roman, Pahonţu, R. Alves, F. Ioniţă – Popescu, Răileanu – Doncilă, V. Gheorghe, Balaure – A. Gheorghe, pe parcursul partidei intrând şi P. Banu, Chişi şi Cioran.

Andrei Vochin a fost la Boldeşti

Consilierul preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal – Andrei Vochin, alături de un alt oficial al FRF – fostul fotbalist Vlăduţ Munteanu – au ajuns şi ei la partida de la Boldeşti! Supriza din tribunele arenei „Viorel Mateianu” nu a avut o „explicaţie oficială”, cel mai probabil, cei doi oficiali ai FRF bifând acest meci în agenda lor pentru a vedea tânăra echipă a celor de la Domneşti.

Duelul „sateliţilor” – amânat

La sfârşitul acestei săptămâni, Astra 2 urma să se deplaseze, vineri, la Bucureşti, pentru duelul cu „satelitul” lui Dinamo, cu doar o zi înainte de acelaşi duel, între echipele „mari”, care se dispută sâmbătă seara, în prima etapă a returului Ligii I!
Dinamo II va juca şi în Cupa României, la jumătatea acestei săptămâni cu… echipa „mare” a lui Dinamo, motiv pentru care întâlnirea de vineri a fost amânată, cel mai probabil pentru data de 8 noiembrie.