Nicoleta Dumitrescu
Decesul neaşteptat al jurnalistei Cristina Ţopescu, dar mai ales faptul că dispariţia ei din lumea pământeană a fost confirmată abia după ce s-a sunat la 112, după trei săptămâni de când aceasta s-a stins fără ca nimeni să-i fie alături, a readus în atenţie, fiind întoarse pe toate feţele, cuvintele singurătate şi prieteni.
Faptul că aceasta a murit imediat după Sărbătoarea Crăciunului, fără ca nimeni dintre cunoscuţi sau cei care acum s-au încadrat, ei înşişi, în categoria „prietenilor” să-i bată la uşă, timp de trei săptămâni, pentru a-i spune măcar la „La mulţi ani!”, a fost, pentru mulţi dintre români, ca un declic, fiecare în parte încercând să facă în gând o listă cu apropiaţii care s-ar îngrijora, şi sub ce formă, dacă ei n-ar mai da niciun semn de viaţă.

Deşi îmbrăţişase profesia cuvintelor, Cristina Ţopescu a murit singură, şi nimeni –
nici chiar numeroşii aşa-zişi prieteni care au apărut acum – nu a reuşit să o protejeze de goana după rating specifică emisiunilor considerate a fi, de regulă, de divertisment şi can-can. Aşa se face că, în diverse emisiuni televizate, pe canapelele din studiourile unde de regulă stau doar vipurile, sub genericul „bombă”, s-au aşezat personaje care, chipurile, ar fi fost printre ultimele care ar fi vorbit cu Cristina Ţopescu. Nu puţine au fost nici intervenţiile telefonice în direct, lăcrimările în direct, ba chiar şi declaraţii, tot lacrimogene, din apropierea casei fostei jurnaliste, din partea unor diverşi cunoscuţi sau „prieteni”, fiind vorba despre un soi aparte de cinism ridicat la nivel de artă, contrastând sfidător cu modul în care Cristina Ţopescu a plecat … Iar acest lucru este, din păcate, rezultatul faptului că, în lumea modernă, unde evoluţia tehnologică a luat locul căldurii şi al vocii umane, sunt destui cei care nu mai au timp să trăiască în realitate.
Ascunzându-se în spatele tastaturii telefonului mobil sau a computerului, graţie reţelelor de socializare, prietenii şi prieteniile au devenit un fel de spaţiu public în care fiecare arată, de cele mai multe ori, în funcţie de preferinţă, fie ce a mâncat, fie unde s-a mai plimbat.
Cât priveşte sentimentele, noroc cu emoticoanele, faţa galbenă cu lacrimile ţîşnind lateral în colţul ochilor fiind adesea folosită când un el sau o ea sunt apăsaţi de tristeţi lacrimogene, lângă care este postat un citat celebru…
Ba, o persoană se poate considera bogată, mai ales în ceea ce priveşte numărul prietenilor virtuali, inclusiv în funcţie de numărul de like-uri sau de inimioare scoase din piept de diverse animăluţe…
Asta în timp ce liniştea sparge timpanele! Iar asta se întâmplă pentru că sunt destui cei care, văzând falsitatea şi drăgălăşenia afişate la rag de mare artă, au preferat să aibă un stil aparte de viaţă, în care gălăgia şi sentimentele de faţadă nu şi-au mai avut locul. Rămâne doar ca fiecare să reuşească să realizeze că, dincolo de o anumită doză de singurătate şi linişte, este nevoie şi de uşi deschise pentru cunoştinţe şi prieteni care au făcut dovada că pot vibra cu adevărat la cele mai tainice trăiri…