Pentru rector, depunerea candidaturilor va fi la sfârşitul lunii ianuarie, iar alegerile – în februarie

Nicoleta Dumitrescu

Unică prin profilul său atât în România, cât şi în lume, Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti va avea, din această primăvară, o nouă structură de conducere. Metodologia de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru structurile şi funcţiile de conducere din singura instituţie de învăţământ superior din judeţul Prahova au fost stabilite încă de anul trecut, ieri demarând prima parte dintre acţiuni, respectiv cea care vizează alegerea reprezentanţilor studenţilor în consiliile facultăţilor şi în Senatul universitar. Depunerea candidaturilor pentru funcţia de rector va avea loc în perioada 27-31 ianuarie, cele două tururi pentru alegerea celui care se va afla la conducerea UPG Ploieşti urmând să aibă loc în perioada 20-24 februarie. Potrivit unui referendum intern, organizat în vara anului trecut la UPG Ploieşti, noul rector urmează să fie ales prin votul secret al profesorilor şi al reprezentanţilor studenţilor. De menţionat că mandatul funcţiilor de conducere sau de membru al structurilor de conducere va fi de maximum 4 ani, cu precizarea că o persoană va putea exercita o singură funcţie de conducere în cadrul universităţii, în condiţiile în care funcţiile de rector, prorector, decan şi prodecan, respectiv de director de departament, nu se cumulează.
În 2018, UPG Ploieşti a marcat 70 de ani de performanţă în educaţie şi cercetare, numai că, anul trecut, la deschiderea noului an universitar, instituţia de învăţământ a consemnat şi o nedorită premieră, înregistrându-se cel mai mic număr de studenţi din ultimii 30 de ani. Astfel, pe 1 octombrie 2019 au început cursurile 5.400 de studenţi români şi 176 de străini, proveniţi din 25 de ţări, în condiţiile în care unul dintre anii de vârf, ca număr, a fost anul universitar 2012-2013, când erau aproape 15.000 de studenţi!

La nivelul UPG Ploieşti, alegerile se desfăşoară la nivelul departamentelor, al facultăţilor şi al universităţii, conform unui calendar propus de Consiliul de administrație și aprobat de Senatul universitar. Astfel, potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru structurile şi funcţiile de conducere din UPG Ploieşti, ieri a demarat prima acţiune cuprinsă în acest calendar, respectiv alegerea reprezentanţilor studenţilor în consiliile facultăţilor şi în Senatul universitar, care se va încheia pe data de 23 ianuarie, validarea şi confirmarea acestor alegeri fiind fixate pe data de 27 ianuarie. În intervalul 20-23 ianuarie se va desfăşura alegerea directorilor şi a a consiliilor departamentelor, iar între 27 şi 31 ianuarie îşi vor putea depune candidatura cei care vor dori să candideze pentru funcţia de rector.UPG1Potrivit referendumului organizat în vara anului trecut, desemnarea rectorului Universităţii “Petrol-Gaze Ploieşti “pentru mandatul 2020-2024 se va face pe baza votului universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare din cadrul universităţii şi al reprezentanţilor studenţilor din senatul universitar şi din consiliile facultăţilor. De precizat că, din 2012 până în prezent, rector al UPG Ploieşti este Mihai Pascu Coloja, instituţia fiind condusă până în prezent de: Stelian Dumitrescu (1968-1981), Dumitru Săndulescu (1981-1989), Ion Dumitrescu (1989-1990), Neculai Macovei (1990-1992), Ionescu Constantin (1992-1996), Napoleon Niculae Antonescu (1996-2004), Vlad Ulmanu (2004-2012).
Mandatul funcţiilor de conducere sau de membru al structurilor de conducere este de maximum 4 ani, o persoană putând să exercite o singură funcţie de conducere în cadrul universităţii, având în vedere faptul că funcţiile de rector, prorector, decan şi prodecan, respectiv de director de department, nu se cumulează. Vor avea dreptul să ocupe una dintre funcţiile de conducere – director de departament, decan, prodecan, rector, prorector – prin alegeri sau concurs, după caz, persoanele care nu au împlinit vârsta de pensionare. Pentru structurile de conducere de la toate nivelurile, vor putea candida numai cadrele didactice şi de cercetare titulare la Universitatea Petrol -Gaze din Ploieşti, alegerile urmând să se desfăşoare pe baza votului universal, direct şi secret al tuturor membrilor cu drept de vot din structura sau circumscripţia reprezentată (departament/facultate/universitate). De menţionat, potrivit unor date valabile la nivelul anului 2018, în Universitatea “Petrol-Gaze” Ploieşti îşi desfăşurau activitatea un număr de 285 de cadre didactice, dintre care 257 titulare în universitate şi 28 asociate.
Aşa cum reiese din calendarul stabilit pentru alegerea noii conduceri a universităţii ploieştene, candidaturile pentru funcţia de rector se vor anunţa public atât la avizier, cât şi pe site-ul universităţii, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de alegerea rectorului, însoţite de curriculum -vitae, listă de lucrări şi de programul managerial, candidaţii având posibilitatea să-şi prezinte programul managerial în cadrul unor întâlniri cu cadre didactice şi cu studenţi. Alegerile pentru ocuparea funcţiei de rector se vor organiza de către Biroul electoral al universităţii. Conform regulilor stabilite, candidaţii la funcţia de rector trebuie să fie personalităţi academice de prestigiu, din ţară sau din străinătate, cu calităţi morale şi etice deosebite, care au realizări remarcabile pe linie didactică, educativă, ştiinţifică, publicistică, socială, culturală şi managerială, cunoscute şi recunoscute la nivel naţional şi/sau internaţional. Alegerile pentru desemnarea rectorului se vor desfăşura conform graficului aprobat de Senatul universitar, respectiv pe data de 20 februarie – primul tur, iar pe 24 februarie al doilea tur, la votul pentru desemnarea rectorului urmând să participe toate cadrele didactice şi de cercetare titulare din universitate şi reprezentanţii studenţilor aleşi în noile consilii de facultate, respectiv în Senatul universităţii. În primul tur, se declară ales în funcţia de rector candidatul care a obţinut un număr de voturi cel puţin egal cu 50% plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale ale universității. Dacă niciun candidat nu a obţinut numărul de voturi necesar, se organizează un al doilea scrutin la două zile lucrătoare după primul, la care vor participa primii doi candidați clasați în turul 1, în ordinea descrescătoare a voturilor obținute. Se va declara ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi, rezultatul urmând să fie înaintat către ministerul de resort în vederea confirmării şi a emiterii ordinului de ministru. Desemnarea şi numirea prorectorilor, a decanilor, a prodecanilor şi a directorului general administrativ se realizează în termen de 15 zile de la confirmarea rectorului de către ministerul de resort, conform Cartei universitare. Decanii vor fi selectaţi prin concurs public, organizat de către rectorul universităţii la nivelul facultăţii, la concurs putând participa persoane din cadrul universităţii sau din orice facultate de profil din ţară ori din străinătate care, pe baza audierii în plenul consiliului facultăţii, au primit avizul acestuia de participare la această competiţie.