V.Stoica
Tarifele la cazare în perioada Revelionului, de exemplu patru nopți de cazare între 30 decembrie și 3 ianuarie, pot genera surprize, dacă urmărim chiar și ultimele oferte de pe site-urile specializate în ofertele turistice.
Patru nopți, o cameră pentru două persoane, într-un hotel de patru stele din Sinaia costă, pentru perioada menționată, circa 3.600 de lei, cu mic dejun inclus. În ciuda acestor prețuri, cu trei zile înaintea Revelionului, toate locurile erau ocupate, ceea ce înseamnă că zilele în care a nins la munte, pe Valea Prahovei, au atras turiști și pentru ultimele camere rămase libere la trecerea dintre ani.
Surprinzător, însă, diferența este extrem de mică în Innsbruck – Austria, una dintre zonele extrem de căutate pentru practicarea sporturilor de iarnă. În aceeași perioadă, tot la un hotel de patru stele, tariful pentru patru nopți este de 4.200 de lei, la care, bineînțeles, se adaugă costurile transportului și ale celorlalte cheltuieli legate de drumul spre Innsbruck.
Surprizele nu se opresc aici. Cine a dorit să îl prindă Anul Nou într-o climă caldă, în Tenerife, la țărmul Atlanticului, a avut de achitat doar 1500 de lei pentru patru nopți, într-un apartament la bloc cu paturi de o persoană cu două dormitoare sau doar 3100 de lei într-o cameră dublă, dintr-un hotel de patru stele!