Cea de-a III-a ediţie a „Caraimanul Kid’s Cup Winter 2019”, competiţie organizată de Primăria Buşteni şi ACS Caraimanul Buşteni şi găzduită de sălile de sport din Buşteni şi Azuga (de asemenea cu o contribuție importantă, prin autoritatea locală la buna desfășurare a turneului), s-a încheiat cu o frumoasă festivitate de premiere în care jucătorii echipelor participante au fost premiați cu dulciuri, materiale sportive, cupe, medalii, diplome, după două zile de turneu, la care au participat peste 300 de copii, pe patru categorii de vârstă, finalul fiind unul cu emoții ”de fotbaliști” la urcarea premianților pe scenă. Echipele cluburilor Caraimanul Bușteni, Olimpia Comarnic, Atletic Ploiești, Juniorul Brașov, CSȘ Brașovia, Prejmer, Codlea, Sf. Gheorghe, Santos București au participat la maratonul fotbalistic organizat sâmbătă și duminică, deja organizatorii având ”confirmările” pentru două ediții ale întrecerii și în anul 2020 (o cupă de vară și una, iarna vitoare) turneul dorindu-se a deveni unul de tradiție pentru activitatea fotbalistică din Bușteni. Premierea sportivilor s-a făcut de către senatorul Emanoil Savin, care a declarat ca ”viitor proiect prioritar” pentru infrastructura sportivă a orașului modernizarea stadionului ”Carimanul”, pentru care, deja, există studiile de fezabilitate și proiectul, investiția sperându-se a fi aprobată prin Compania Națională de Investiții.
Podiumul întrecerii pe categorii de vârstă:
Under 2010
1. Juniorul Brașov
2. Atletic Ploiești
3. FC Brașovia
Under 2011
1. CSM Ploiești Galben
2. ACS Caraimanul Bușteni
3. Juniorul Brașov
Under 2012
1. CSO Codlea
2. Juniorul Brașov
3. CS Prejmer
Under 2013
1. CSO Codlea
2. Juniorul Brașov Galben
3. Juniorul Brașov Albastru