N. D.

Păstrând tradiţia, şi anul acesta Primăria Ploiești a organizat o nouă ediție a manifestării “Brăduții lui Moș Crăciun”, în spiritul şi sub semnul Sărbătorilor de Iarnă, copiii din școlile gimnaziale ploieștene fiind invitați să împodobească, într-un mod creativ și original, brăduți naturali puși la dispoziție de municipalitate. Astfel, ieri, numeroşi elevi şi-au dat întâlnire în Parcul Municipal Vest, unde au avut ocazia să împodobească “Brăduţii lui Moş Crăciun” cu ornamente tradiționale sau decorațiuni de sezon. Cei 50 de brăduți naturali împodobiți de elevii şcolilor din municipiu vor putea fi admiraţi pe toată perioada Sărbătorilor de Iarnă, urmând ca, ulterior, aceștia să fie plantați în incinta Parcului Municipal Ploiești Vest.