N.D.

Păstrând tradiţia, pe 22 decembrie, Primăria Ploiești și Garnizoana Ploiești organizează o serie de manifestări prilejuite de Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății. Astfel, începând cu ora 9.30, la cimitirele Bolovani, Viișoara și Eternitatea se vor desfășura simultan activități în cadrul cărora va fi cinstită memoria eroilor Revoluției din 1989, prilej cu care vor fi oficiate servicii religioase urmate de depuneri de coroane și jerbe de flori. De asemenea, şi în centrul oraşului vor avea loc acţiuni similare. Astfel, la monumentul din fața Palatului Administrativ, începând cu ora 10.30, în prezența oficialităților, a revoluționarilor și a ploieștenilor se va intona Imnul Național al României, va avea loc o slujbă religioasă şi se vor depune coroane și jerbe de flori. Ceremoniile dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății vor continua, de la ora 12.00, la Catedrala “Înălțarea Domnului”, unde se vor desfășura activități militare specifice, va avea loc oficierea unui serviciu religios și vor fi depuse coroane și jerbe de flori.