Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, că rezultatul alegerilor parlamentare din Marea Britanie este „foarte bun” pentru românii care locuiesc acolo, precizând că premierul britanic Boris Johnson a dorit un Brexit cu acord, după cum a transmis trimisul special al AGERPRES. „Acest rezultat e foarte bun pentru românii din Marea Britanie, pentru că premierul Boris Johnson împreună cu Partidul Conservator au dorit – şi cred că doresc şi în continuare – să realizeze Brexit-ul, dar cu acord, acel acord negociat cu UE, un acord bun care protejează pe românii noştri, le acordă drepturi semnificative şi de asta am spus de multe ori, şi acum se pare că ne apropiem de această soluţie, cea mai bună variantă, dacă se ajunge la Brexit, este un Brexit cu acord şi spre asta ne îndreptăm”, a afirmat Iohannis, la Bruxelles. El s-a arătat mulţumit de rezultatul alegerilor parlamentare din Marea Britanie, exprimând speranţa că acum, cu „o majoritate clară”, Brexit-ul va fi finalizat cu acord. „Eu pot să-mi exprim mulţumirea faţă de rezultatul obţinut acolo, în sensul că există acum o majoritate clară, care, sperăm cu toţii, va finaliza Brexit-ul, cu acord, evident”, a spus şeful statului. Premierul britanic Boris Johnson a obţinut o victorie răsunătoare la alegerile legislative anticipate de joi, Partidul Conservator trecând pragul de 326 de locuri din cele 650 ale Camerei Comunelor, potrivit rezultatelor oficiale parţiale publicate ieri.