Prim-ministrul Ludovic Orban a afirmat miercuri seară că este timpul ca România să se ducă în direcţia în care vor s-o ducă întreprinzătorii, oamenii cu iniţiativă, relatează Agerpres.
„Cred că trebuie să ne regândim complet atitudinea faţă de tot ce înseamnă om de afaceri, faţă de tot ce înseamnă societatea democratică, societatea capitalistă, să recunoaştem că o societate fără antreprenori, o societate fără capitalişti, fără investitori, fără oameni care să fie lideri şi care să aibă iniţiativă să tragă societatea în direcţia corectă este foarte greu să evolueze. Cred că e timpul ca România să se ducă în direcţia în care vor s-o ducă aceşti oameni: întreprinzătorii, oamenii cu iniţiativă, oamenii care într-adevăr au forţa de a face, aşa cum am văzut în foarte multe locuri, dintr-un teren lăsat în paragină minunăţii care m-au lăsat de multe ori cu gura căscată”, a spus Ludovic Orban la Gala Premiilor Capital – Eroii Anului 2019, unde a primit Premiul „Politicianul Anului”.
Potrivit acestuia, România se va dezvolta prin iniţiativa şi curajul celor care „nu calcă doar pe terenul bătut, ci întotdeauna caută să descopere alte drumuri”.
„Noi trebuie să înţelegem lucrul ăsta, că o Românie se dezvoltă prin iniţiativa, prin curajul, prin asumarea de răspunderi pe care o au oamenii care nu se mulţumesc să se ducă la serviciu la nouă şi la patru să rupă uşa, oamenii care nu calcă doar pe terenul bătut, ci întotdeauna caută să descopere alte drumuri, oamenii care, de multe ori, ca să-şi înceapă propria afacere, şi-au pus apartamentul gaj sau au luat credite, neştiind dacă au vreodată şansa de a le da înapoi, se datorează oamenilor care creează, care au viziune, care au curajul să se ducă într-o direcţie unde poate nimeni altcineva nu vede că este ceva. Şi mai ales au curajul să dea la o parte toate opreliştile, toate piedicile, toate răutăţile şi toate invidiile care sunt manifestate de alţii”, a subliniat premierul.