Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Salvaţi România au anunţat că vor susţine propunerea ca Dacian Cioloş să fie prim-ministru, iar platforma ce va fi lansată de şeful Executivului este startul unei campanii cu Dacian Cioloş premier.
„Dacian Cioloş va fi numitorul comun al unei formule pe care eu o consider esenţială în acest moment în România, pentru schimbarea de care avem nevoie. Şi noi şi USR vom susţine propunerea de prim-ministru a lui Dacian Cioloş. Şi cumva platforma aceasta e startul unei campanii cu Dacian Cioloş prim-ministru, aşa o văd eu. Rămâne să mă contrazică Dacian Cioloş dacă nu e aşa”, a declarat Alina Gorghiu.
Aceasta a mai spus că „de partea cealaltă avem un PSD care defilează cu Dragnea prim-ministru sau, mai nou, cu Vasile Dîncu pe care l-am văzut folosit ca iepuraş electoral de PSD”. Liderul PNL a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis a dat semnale de reformă şi din acest punct de vedere PNL este în echipă cu şeful statului.