F. T.
În contextul în care utilizarea anvelopelor de iarnă la autovehicule nu este condiţionată de o dată calendaristică anume, reprezentanţii Poliţiei Române precizează că, în condiţiile nefavorabile anunţate de către meteorologi, starea drumurilor – care pot fi acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă – poate impune folosirea acestora. Totodată, agenţii rutieri mai avertizează ca autovehiculele cu greutatea mai mare de 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
„Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, respectiv între 1.125 de lei și 2.500 de lei. În afară de sancționarea cu amendă, se va reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație”, avertizează, printr-un comunicat de presă, Poliţia Română.
Totodată, reprezentanţii instituţiei îi mai sfătuiesc pe şoferi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic, iar dacă partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circule cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.
De asemenea, conducătorilor de autovehicule li se mai recomandă să adopte o manieră preventivă de condus, să respecte regulile de circulaţie și pe ceilalți participanți la trafic.