N. Dumitrescu
Sesizările în număr tot mai mare venite din partea cetăţenilor pe tema poluării oraşului l-au determinat, ieri, pe primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, să organizeze la sediul primăriei o întâlnire cu şefii instituţiilor din Prahova a căror activitate vizează protecţia mediului. O întrevedere la finalul căreia, verbal, edilul a cerut demisia directorilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi Gărzii de Mediu Prahova. „Din păcate, şi la întâlnirea de astăzi (n.n. – de ieri) cu şefii instituţiilor care se ocupă cu protecţia mediului, am văzut aceeaşi atitudine. N-am văzut că există determinare, că se vrea să se vină cu soluţii, n-am văzut propuneri concrete prin care marii poluatori din Ploieşti să fie sancţionaţi. Ne-am săturat, noi, autorităţile locale, de aceleaşi explicaţii care se tot repetă de atâţia ani, respectiv ba că nu sunt constatate depăşiri ale noxelor, ba că nu s-au descoperit poluatorii. Atitudinea celor de la APM şi Garda de Mediu Prahova a fost şi este total neprofesionistă, motiv pentru care le-am solicitat să-şi prezinte demisia”, a declarat primarul Adrian Dobre, ieri, într-o conferinţă de presă, organizată după întâlnirea cu şefii celor două instituţii. Pe de altă parte, edilul a anunţat că, din cauza faptului că poluarea oraşului a devenit mai mult decât o problemă critică şi este nevoie de găsirea de soluţii, i-a adresat noului ministru al Mediului invitaţia de a veni săptămâna viitoare la Ploieşti.
Potrivit primarului Adrian Dobre, până în momentul de faţă, doar la Dispeceratul Primăriei Ploieşti au fost înregistrate aproape 300 de sesizări pe tema poluării aerului, vizibil mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi cum însă nemulţumirile ploieştenilor pe această temă s-au intensificat în ultima perioadă, ieri, edilul a ţinut să aibă o discuţie şi cu directorii instituţiilor a căror activitate vizează direct chiar protecţia mediului. „Deşi ploieştenii s-au plâns tot mai mult, în ultima perioadă, de faptul că aerul din oraş a devenit irespirabil, atitudinea conducerii de la Agenţia de Protecţia Mediului şi Garda de Mediu Prahova este total neprofesionistă. Deşi poluarea are, în timp, efecte nocive asupra sănătăţii, aşa cum s-a şi constatat, dinspre şefii celor două instituţii mi se spune că nu sunt depăşiri ale indicatorilor. După ce că ne spun că nu sunt depăşite valorile limite ale noxelor, aceştia susţin că nu se pot identifica nici poluatorii. Sunt vorbe pe care le auzim de atâţia ani! N-am văzut propuneri concrete de rezolvare sau de diminuare în ceea ce priveşte poluarea din Ploieşti , mai ales în privinţa sancţionării poluatorilor. Tocmai de aceea, la finalul discuţiilor de astăzi (n.n. – ieri), le-am cerut verbal demisia. Oricum, despre problema poluării din Ploieşti l-am informat şi pe noul ministru al Mediului, pe care l-am invitat, săptămâna viitoare, să vină în Prahova . Cu această ocazie va vedea şi situaţia pasivă a directorilor celor două instituţii, şi să-i demită acesta ”, a declarat primarul Adrian Dobre în cadrul conferinţei de presă de ieri. Pe de altă parte, edilul a mai menţionat că este nevoie şi de modificarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, în acest sens menţionând că va avea şi sprijinul parlamentarilor liberali în ceea ce priveşte necesitatea majorării cuantumului amenzilor pentru societăţile poluatoare. În acest context, întrebat de ce doar în ani electorali problema poluării este scoasă mai mult în evidenţă, deşi aceasta poate fi considerată o problemă mai veche a oraşului, primarul Adrian Dobre a declarat că, de când acesta este primar, nu a avut pe nimeni din conducerea centrală alături, deşi unul dintre parlamentarii prahoveni a deţinut chiar funcţia de ministru al Mediului. În opinia primarului, o soluţie ar fi modificarea legislaţiei, în ideea ca marii poluatori să poată fi sancţionaţi în funcţie de cifra de afaceri.
„Pe tema poluării, legislaţia s-a făcut ca şi când în România nu ar exista oraşe, aşa cum este Ploieştiul, înconjurat de rafinării. Poluarea nu poate fi pusă sub un clopot de sticlă. Este peste tot, însă, problema cea mai mare este că nu s-au luat măsuri clare. Este nevoie inclusiv de majorarea amenzilor pentru marii poluatori, care să se aplice pe cifra de afaceri, pentru că, până acum, amenzile au fost ca şi când s-ar arunca o piatră într-un tanc”, a mai adăugat primarul Adrian Dobre. În context, edilul trage speranţa că, odată schimbată guvernarea, noii miniştri vor privi altfel problemele cu care se confruntă autorităţile locale, anunţând că i-a adresat ministrului Mediului invitaţia de a veni în Prahova, pentru a se găsi rezolvări concrete la poluarea aerului din Ploieşti.