Nicoleta Dumitrescu
După ce a văzut filmul cu ursul din Sibiu, oraşul său de suflet, şi un altul, din judeţul Galaţi, cu oamenii căraţi, din calea apelor, în cupa excavatoarelor, preşedintele Klaus Iohannis s-a arătat surprins, şi el, de cât de… surprinse sunt autorităţile atunci când dau de greu.
Adevărul este că s-a pierdut şirul anilor de când nu este anotimp în care, în funcţie de “supărarea” vremii, cei care ar trebui să gestioneze situaţiile de urgenţă sunt prinşi pe picior greşit, minunându-se ba că iarna ninge, ba că plouă primăvara, vara sau toamna!
De ce se întâmplă ca la prima zăpadă mai serioasă drumurile să fie blocate, iar atunci când plouă în două ore cât într-o săptămână totul să fie acoperit de apă?
Pentru că niciodată – indiferent de pagube, chiar şi de victime – nu se învaţă din greşeli. Atunci când este dat semnalul de alarmă, în caz de situaţie de urgenţă, care mai de care se agită, în dreapta şi-n stânga, se acţionează, se cere ajutor. Şi ajutorul vine, inclusiv de la Guvern, sub formă de ajutoare materiale, dar mai ales de bani.
Săptămâna trecută, am văzut la televizor o zonă în care, cu câţiva ani în urmă, se produseseră inundaţii, iar statul le construise sinistraţilor alte case. Numai că noile construcţii nu erau ocupate de cei cărora apa le afectaseră casele, ci de alte persoane, din cauza faptului că adevăraţii beneficiari se întorseseră tot la vechile lor locuinţe, refuzând să le părăsească. Şi uite aşa, statul a mai bifat o campanie de muncă în zadar, din cauza faptului că nimic nu se face cu cap!
Joi seara, tot la televizor, premierul Dacian Cioloş a declarat că în ceea ce priveşte inundaţiile de la Galaţi nu este o noutate, având în vedere faptul că, de fiecare dată când plouă mai sănătos în acea zonă, oamenii au probleme. Dar de ce au probleme? Pentru că autorităţile, odată ce au trecut de necaz, fiind ajutate cu vârf şi îndesat de forurile centrale, se culcă pe urechea “las că dacă am avut necaz acum, altul n-o să mai vină”! Numai că, pe principiul “să nu spui niciodată niciodată”, natura are calculele ei şi, fără să anunţe, iată că, din nou, a făcut prăpăd, fapt ce l-a determinat şi pe şeful de la Cotroceni să reacţioneze, surprins, la rându-i, la cât de des sunt prinse pe picior greşit autorităţile. “Noi suntem ţara care tot timpul este luată prin surprindere. Inundaţiile ne iau prin surprindere. Sigur, nimeni nu poate să prevină ploaia, dar putem să construim un baraj şi putem să decolmatăm albiile. Aproape invariabil, prima ninsoare ne ia prin surprindere, cu toate că ştim că, de regulă, vine iarna şi putem să angajăm firme care se ocupă de deszăpezire în timp util, dar n-o facem”, a fost reacţia şefului statului.
Se va schimba ceva dacă şi Cotrocenii au reacţionat? E de văzut, mai ales că mai e un pic şi va ninge în toată ţara. Oare pe cine va mai surprinde că vine iarna, din nou?