Mulți dintre noi ezităm să vorbim de moarte, în special în prezența celor mici. Dar moartea este un fenomen inevitabil, pe care trebuie să îl acceptăm. La fel trebuie să facă și copiii noștri, iar rolul adulților este să îi ajute să treacă cât mai ușor peste acest moment dificil.
Copiii devin conștienți de moarte cu mult timp înainte că noi să ne dăm seama, potrivit unui interesant articol prezentat de MedLive.ro, pe care îl prezentăm integral. Ei văd păsări, insecte sau animale moarte pe marginea drumului, aud despre moarte în povești sau la televizor și o includ în jocurile lor. Astfel, copiii devin conștienți de existența morții și, chiar dacă nu înțeleg foarte bine despre ce e vorba, au nenumărate curiozități și întrebări.
Este adevărat că, în mod natural, majoritatea oamenilor evită să discute despre lucrurile neplăcute care ne înconjoară, dar, uneori, asemenea discuții sunt cele care se vor dovedi cele mai utile mai târziu, când inevitabilul s-a produs. Mai mult, copiii sunt foarte buni psihologi. Ei interpretează cu ușurință comunicarea non-verbală și remarcă atunci când evităm să discutăm despre ceva supărător.
Pentru copii, evitarea subiectului poate transmite un mesaj: dacă mama și tată nu pot vorbi despre asta, atunci trebuie să fie vorba despre ceva foarte rău, așa că mai bine nu vorbesc nici eu. Astfel, în loc să ne protejăm copiii printr-o asemenea atitudine, mai curând îi îngrijorăm și încurajăm lipsa de comunicare.
Pe de altă parte, nu e înțelept nici să oferim copiilor niște informații pe care ei probabil nu le înțeleg încă sau nu vor să le afle. Ca de fiecare dată când ne confruntăm cu un subiect delicat, cea mai bună soluție este să găsim un echilibru și să îi încurajăm să comunice. Echilibrul acesta nu este niciodată ușor de obținut și se găsește undeva între evitarea subiectului și confruntarea directă cu el. În încercarea noastră de a atinge acest echilibru putem încerca: să fim receptivi la dorința lor de a comunica, atunci când se simt pregătiți; să nu punem niște bariere care i-ar putea descuraja să comunice subiecte delicate; să le oferim explicații cât mai oneste când este vorba de ceva care ne supără foarte tare;să îi ascultăm și să le acceptăm sentimentele;să nu evităm răspunsurile spunându-le că sunt prea mici că să înțeleagă; să încercăm să le dăm răspunsuri scurte și simple, mai apropiate de nivelul lor de înțelegere.
De obicei, este mai ușor să vorbim despre moarte când suntem mai puțin implicați emoțional – abordând, de pildă, moartea unor flori, insecte, păsări. Unii copii, la vârste fragede, se arată foarte curioși vizavi de moartea animalelor și insectelor. Ei pot să își dorească să examineze îndeaproape cadavrele și să pună întrebări detaliate despre ce se întâmplă concret cu ființele moarte. Deși nouă ni se poate părea macabru, această este o oportunitate pentru cei mici să afle amănunte despre mecanismul morții, fără ca discuția să aibă o mare încărcătură emoțională. Ei nu trebuie să se simtă vinovați sau rușinați de curiozitatea lor. Copiii mici înțeleg cel mai bine cum stau lucrurile. Ei gândesc în termeni specifici, concreți. Atunci când moartea le este explicată ca un somn sau o călătorle îndelungată, ei se pot aștepta ca decedatul să se trezească sau să se întoarcă acasă. Copiii foarte mici văd moartea ca pe un fenomen reversibil, așa cum este adesea prezentată în desenele animate. Ei pot pune întrebări de genul: ”Când se întoarce cățelul meu?”, iar noi vom fi nevoiți să le explicăm din nou, și din nou, cu răbdare: „Cățelul a murit, asta înseamnă că el nu va mai trăi cu noi de acum încolo, dar ne vom aminti totdeauna de el”.
La vârste mici, până la cinci șase ani, copiii pot simți nevoia să repete întrebările. Această atitudine îi ajută să strângă cât mai multe amănunte despre fenomenul care îi interesează și să se convingă că lucrurile nu s-au schimbat cu nimic de ultima dată când au întrebat. În plus, mulți dintre ei au tendința să creadă că gândurile și sentimentele lor influențează lumea din jur. Astfel, se pot simți vinovați de moartea unor ființe dragi. Un copil care și-a certat cățelul chiar înainte ca acesta să fie călcat de mașină se poate consideră responsabil de moartea acestuia.
Nu uitați că și la vârste foarte mici, copiii simt efectele pierderii și tristețea, dar nu au întotdeauna cuvintele necesare pentru a-și exprimă sentimentele. După vârsta de șase ani, copiii pot experimenta teama, ca răspuns la vestea unei morți. Ei se tem că același lucru se poate întâmplă și altora sau lor înșiși. Deși la această vârstă ei își pot pune mai bine în cuvinte ceea ce simt, ei nu înțeleg în totalitate faptul că moartea este un fenomen natural, care li se întâmplă tuturor ființelor vii. De aceea, sinceritatea răspunsurilor noastre și căldura sufletească cu care îi înconjurăm sunt esențiale pentru ca cei mici să își regăsească liniștea.
Iată câteva recomandări despre când, cum şi de la cine trebuie să afle un copil despre moartea cuiva apropiat: Copilul trebuie să afle vestea de la o persoană apropiată din punct de vedere emoțional, de exemplu unul din părinți sau bunici; Alegeți un loc unde să nu fiți deranjați sau întrerupți din discuție; Anunțul trebuie făcut în termeni cât mai concreți. E bine să evitați să-i spuneți copilului că bunicul o să doarmă mult timp sau a plecat foarte departe. E bine să evitați să liniștiți copilul cu fraze precum toate rănile se vindecă cu timpul sau totul va fi bine. Copilul nu poate înțelege profunzimea acestor afirmații. De mai mult ajutor este să le arătați că le înțelegeți sentimentele: Știu că e o veste foarte tristă; Fiți efectiv alături de ei. Arătați-vă disponibilitatea să le răspundeți la toate întrebările și să îi susțineți când au nevoie; Păstrați liniștea și așteptați. Uneori copiii au nevoie de mai mult timp până să înțeleagă ce s-a întâmplat.
Moartea îi afectează pe adolescenți într-un mod profund diferit pentru că, pentru prima dată, încep să înțeleagă cu adevărat că moartea este ceva care se întâmplă tututor la un moment dat. Vestea morții cuiva poate să le ofere posibilitatea să își contureze și să examineze propriile păreri și credințe despre viață și sensul ei. Mulți adolescenți își caută singuri răspunsurile, prin autointrospecţie sau chiar conștiința spirituală. Din nou, cel mai important lucru este comunicarea. Lăsăți adolescentul să își exprime emoțiile. Ei pot experimenta, în acele clipe, teamă, vină, tristețe, depresie sau furie. Încurajările și prezența noastră, atât emoțională cât și fizică, pot fi o mână de ajutor foarte valoroasă, care îi ajută să depășească mai ușor momentele greu de suportat.
Moartea este greu de îndurat, la orice vârstă. Amintiți-vă că lucrul cel mai bun pe care îl puteți face ca părinți sau apropiați ai copiilor este să fiți mereu sinceri cu ei, să le dați timpul și liniștea necesară să pună întrebări și să găsească răspunsuri. Arătați-le că îi iubiți și că sunteți acolo de fiecare dată când au nevoie de sprijin.
