În premieră, şi-au depus „candidatura” şi zeci de fete!

F.T.

Sâmbătă, la toate inspectoratele judeţene din ţară s-a încheiat înscrierea candidaţilor care aspiră la îmbrăcarea uniformei de salvator. Cursurile vor fi efectuate la Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti – Scăeni, în perioada februarie – decembrie 2020, iar etapele de concurs se vor desfăşura în perioada 10-23 ianuarie 2020.
La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova s-au înscris 180 de candidaţi, dintre care 156 de băieţi, 22 de fete şi doi candidaţi de etnie romă. Înscrierea celor 22 de fete reprezintă o premieră nu numai în Prahova, dar şi la nivel naţional, în contextul în care, anul acesta, pentru prima dată, s-a dat undă verde şi sexului slab de a participa la concurs şi, implicit, de a deveni “salvatoare”.

Potrivit estimărilor făcute de către Viorela Nicolescu- Sava, purtător de cuvânt al Şcolii de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti Scăeni, este de aşteptat ca, pentru anul viitor, concurenţa să fie destul de acerbă, în condiţiile în care instituţia de învăţământ prahoveană este singura din ţară care pregăteşte subofiţeri pompieri. Iar în contextul în care numai la ISU Prahova s-au înscris 180 de candidaţi, chiar şi în condiţiile în care la celelalte 41 de inspectorate pentru situaţii de urgenţă judeţene, plus cel din Bucureşti, şi-ar fi depus dosarele “ numai” câte 100 de candidaţi, tot ar rezulta o cifră de peste 4.000 de candidaţi pe cele 300 de locuri scoase la concurs (275 pentru subofiţeri pompieri şi 25 pentru maiştri militari auto). Ceea ce reprezintă cel puţin 14 candidaţi pe loc!
Dar, e greu de crezut că, atât timp cât în la nivelul ISU Prahova s-au înscris 180 de candidaţi, la celelalte inspectorate numărul aspiranţilor la meseria de salvator ar fi la jumătate…
De precizat mai este şi faptul că, la nivelul fiecărui inspectorat judeţean, inclusiv în Capitală, candidaţii vor fi supuşi testării psihologice, urmând ca, după aceea, cei declaraţi admişi să treacă prin furcile caudine ale probelor sportive, ale vizitei medicale şi ale probelor scrise de la Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldeşti – Scăeni.