• 26 de academicieni • În elita inteligenţei mondiale • Străluciţi dascăli de ieri şi de azi
Luiza Rădulescu Pintilie
Sărbătoare, astăzi, pentru lumea şcolii prahovene şi a celei româneşti: prestigiosul Colegiu Naţional „Ion Luca Caragiale” din Ploieşti marchează împlinirea a 155 de ani de existenţă, de istorie, de tradiţie şi de glorie. Numele a nu mai puţin de 26 de academicieni (profesori, medici, scriitori, istorici, pictori, arhitecţi, ingineri, fizicieni, filosofi), absolvenţi ai acestei instituţii de învăţământ, sunt dăltuite în marmura plăcii aşezate- drept blazon- în impresionantul Hol de Onoare al colegiului, mărturie elocventă a împlinirii misiunii acestei şcoli de a da minţi luminate, care au scris istorie, în domeniile cărora le-au dăruit harul şi ştiinţa lor, nu numai ţării căreia îi aparţin şi mai presus de timpul şi vremurile de care sunt legaţi. Generaţii după generaţii de olimpici naţionali şi internaţionali continuă, la rândul lor, să păstreze colegiul ploieştean în elita inteligenţei mondiale, iar foşti liceeni care îşi continuă studiile în unele dintre renumitele centre academice din lume sau au fost deja integraţi în istoria prezentă a celor mai mari companii confirmă o strălucită tradiţie şi o continuitate pe măsura acesteia. Astfel încât, o comunitate şi un spirit clădite în băncile acestei şcoli sunt purtate astăzi, de la un capăt la celălalt al pământului, de absolvenţi ai acestui colegiu, trecut prin etape de schimbări şi transformări, dar păstrând definitorie aspiraţia spre excelenţa în educaţie.
La rândul său, corpul profesoral de astăzi duce mai departe valorile şi vocaţia unor dascăli remarcabili care s-au aflat, timp de peste un secol şi jumătate, la catedrele acestei şcoli. Până şi impunătoarele ziduri ale clădirii-simbol în care funcţionează colegiul ploieştean întregesc unicitatea uneia dintre şcolile de referinţă ale acestei ţări!
Muzeul inaugurat, cu puţine zile în urmă, în cadrul unui amplu program aniversar, dezvăluie, sub impresionanta cupolă a colegiului, drumul de 155 de ani al devenirii acestei şcoli. De la documente care atestă originile sale în fiinţarea Gimnaziului de Băieţi din Ploieşti- cel care şi-a deschis cursurile în noiembrie 1864, în localul Şcolii Primare de Băieţi nr. 1- la preluarea numelui de „Sfinţii Petru şi Pavel” – aşa cum încă, sentimental, mulţi numesc astfel această şcoală – în august 1866.
Tot documentele dezvăluie că, până în anul 1878, Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel” a funcţionat ca gimnaziu, din acelaşi an devenind liceu de stat. Gimnaziul a funcţionat fără întrerupere, timp de 14 ani, chiar şi în timpul Războiului de Independenţă, când în Ploieşti s-au concentrat trupele ruseşti şi ale voluntarilor bulgari. În curtea acestuia, într-un mare cort alb, s-a aflat, în lunile aprilie-iunie 1877, capela ţarului şi a marelui duce Nicolae Nicolaevici.
Nici timpul, nici vremurile n-au lăsat istoria acestei şcoli în afara lor.
Reforma învăţământului din august 1948 reprezintă un astfel de moment. Liceul „Sfinţii Petru şi Pavel”, de pe „Bulevardul cu castani” este obligat să renunţe la edificiul său tradiţional, primind în schimb Palatul Şcolilor Comerciale, de pe strada Oilor, unde se şi mută până la 10 septembrie 1948.
În ianuarie 1952, cu prilejul centenarului naşterii lui Ion Luca Caragiale, prin Decretul nr. 11/1952 al Preşedintelui Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române, liceului i se atribuie numele marelui dramaturg, devenind instituţie de cultură generală cu trei cicluri (I, clasele I-IV, II, clasele V-VIII, III, clasele VIII-X).
Elevii de azi şi cei de cândva, care vor să-şi reamintească istoria şcolii prin care au trecut, pasionaţii de istorie şi orice ploieştean vor descoperi în muzeu alte şi alte etape de schimbări juridic-administrative traversate de colegiul de astăzi. Noi mai notăm că, de la 1 septembrie 1977, a devenit Liceu de matematică-fizică (prin Decretul nr. 207/1977 al Consiliului de Stat), iar douăzeci de ani mai târziu, în 1997, i s-a conferit titulatura de colegiu, cea sub care e cunoscut astăzi în ţară şi în întreaga lume.
Cu siguranţă, însă, oricum se va fi numit această şcoală pe parcursul celor 155 de ani, mai presus de titulaturile oficiale, un spirit aparte a fost ceea ce a legat-o definitiv de fiecare elev care a trecut prin băncile sale şi de fiecare dascăl membru al corpului profesoral. Iar spiritul acesta se regăseşte în muzeul care adună laolaltă documente de arhivă, fotografii, uniforme, matricole, dar mai ales o „zestre” care ar trebui să îl facă mândru pe orice elev de astăzi al colegiului ploieştean !Şi numai simpla parcurgere cu privirea a plăcii pe care sunt înscrise numele a 26 de academicieni şi anii în care au absolvit în şcoala în care învaţă la rândul său astăzi e un asemenea înălţător motiv de mândrie (de remarcat că din generaţia 1952 nu mai puţin de patru foşti elevi ai acestei şcoli au dobândit prestigioasa calitate de academician):
* (Anul menţionat pe placa de marmură din Holul de Onoare al şcolii marchează momentul absolvirii studiilor, în diverse perioade, la colegiul ploieştean de astăzi, nu pe cel al primirii în Academia Română).
În elita inteligenţei mondiale
Istoria, ca şi viaţa, trebuie trăite privind şi înapoi, dar mergând mereu înainte! Şi într-o şcoală cu o asemenea tradiţie a excelenţei, e mai mult decât onorant că fiecare generaţie duce mai departe o valoroasă moştenire, îmbogăţind-o în acelaşi timp. Spaţiul nu ne îngăduie să detaliem toate performanţele naţionale şi internaţionale care situează colegiul ploieştean „I. L. Caragiale” printre cele mai bune şcoli nu numai din Prahova, ci din întreaga ţară. Vom spune doar că, numai în ultimul an şcolar, peste 80 de elevi ai acestei instituţii de învăţământ au participat la olimpiadele naţionale şi internaţionale, obţinând un palmares remarcabil, şi că, în ultimii patru ani, consecutiv, colegiul ploieştean a avut reprezentanţi în loturile reprezentative ale României care au participat la diferite competiţii organizate în diverse colţuri ale lumii. De exemplu, singura fată (Alexa Tudose) care a câştigat medalia de aur a Olimpiadei Balcanice de Informatică (desfășurată la Atena) în istoria de 27 de ediţii a competiţiei este elevă a acestui colegiu. Participările la Olimpiada Internaţională de informatică pe echipe de la Moscova – Rusia, la Turneul Internaţional Shumen din Bulgaria, la Concursul Internaţional Romanian Masters of Informatics, la Concursul Naţional Algoritmiada – ca să dăm doar câteva exemple – au însemnat medalii de aur şi argint adăugate palmaresului deja impresionant pe care această şcoală îl deţine. De fapt nu e disciplină de studiu – de la limba şi literatura română la astronomie şi astrofizică, sau de la matematică la limbi străine, robotică şi sport în care elevii de azi să nu obţină performanţe
la cel mai înalt nivel. Să mai adăugăm că, în fiecare an, grupul absolvenţilor acestui colegiu care îşi continuă studiile la celebra Universitate Cambridge-Anglia se măreşte, alte renumite universităţi, printre care Imperial College London, King’s College London, UCL Southampton, University of Bristol, University of Manchester, University City London, University of Nottingham, University of Birmingham, Coventry University și Northumbria University, aşteptându-i, la rândul lor, cu braţele deschise. De altfel, cum a mărturisit nu o dată, cu mare mândrie, prof.Carmen Veronica Băjenaru – director al colegiului, din Anglia până în America şi China, oriunde poate fi găsit cel puţin un absolvent al acestei şcoli, care studiază, care lucrează, care păstrează şi înnobilează spiritul pe care l-au clădit, interior, anii în care a învăţat şi s-a format în această instituţie de învăţământ.
Străluciţi profesori de ieri şi de astăzi
Numele unor profesori precum Nicolae Simache, Ion Grigore, Gheorghe Milica, Aspasia
Vasiliu, Andrei Vijoli, Constantin Enciu au marcat, cu siguranţă, destinele multora dintre generaţiile de elevi care îşi leagă anii de şcoală de colegiul ploieştean „Ion Luca Caragiale”. Fără nicio îndoială că şi dascălii de astăzi îşi alătură, propriului crez de dascăl, şi exemplul strălucit al celor care au slujit înaintea lor această şcoală şi şcoala românească în general. Iar performanţele obţinute an de an înseamnă confirmări şi reconfirmări ale continuităţii, sub semnul excelenţei, a misiunii de dascăl. De aceea credem că, într-un asemenea moment aniversar, se cuvine să-şi găsească locul în acest colţ de pagină şi evidenţierea actualului corp profesoral al Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale”:
• Limba română: Bercea Niculina, Deaconu Nicoleta Rodica, Georgescu Ileana
Camelia, Ioan Gabriela, Maftei Valeria, Marian Ionescu Maria Cristina (inspector şcolar), Marin Monica, Mihai Violeta, Mihalca Anca Mariana, Popa Anca Adina, Rizea Ilona
Cornelia (director adjunct), Urleţeanu Lorelli
• Limba engleză: Arcoşi Adriana (inspector şcolar), Bădoiu Silvia Cristina, Boruga Andreass, Constantin Ioana Roxana, Costache Cornelia Dorina, Crăciun Germinia, Creţu Steliana, Cursaru Raluca Ileana, Georgescu Silvia Mihaela, Muşeţoiu Loredana Speranţa, Stan Alina Petronela, Stoian Valentina Iuliana, Suditu Iulia Elisa, Vlad Gabriela
• Limba franceză: Bondoc Mihaela, Bucur Mihaela, Coman Geogiana, Lazăr Tiberiu (inspector şcolar), Manea Andreea Magdalena, Moga Vasile, Moisescu Mihaela Laura, Toma Elisabeta Cristina
• Limba germană: Arsene Roxana Elena, Gheorghiu Florentina Ecaterina, Panait Bianca Elena
• Limba latină: Radu Veronica
• Matematică: Apostolescu Vasile Cezar, Bucur Sorin (inspector şcolar), Diceanu Adriana Lavinia, Georgescu Felicia (inspector şcolar), Iliescu Constanţa Cristina, Iridon Laura, Muşat Claudia Nicoleta, Negrilă Anton, Niţă Cristian, Stoica Cezar Corneliu (director adjunct), Ţaga Loredana,Vasile Emil Cristian
• Fizică: Colt Marilena, Grigore Ionel, Osman Mariana Aurelia, Popescu Mihai, Stănescu Laurenţia, Stoica Daniela
• Chimie: Doboş Mioara, Moise Daniela, Popescu Elena Irina
• Biologie: Georgescu Elena Venera, Ilie Manuela Carmen, Muşat Mariana, Ţuţuianu Alina Ioana
• Istorie: Băjenaru Carmen Veronica (director), Mocanu Dragoş Laurenţiu, Pandelache Laura Elena, Vrînceanu Constantin
• Geografie: Badea Geanina, Gheorghe Mineliea (inspector şcolar), Leotescu Raluca Ionuşa, Maftei Viorica
• Ştiinţe sociale: Butunoi Elena, Ciulac Bianca (inspector şcolar), Corneci Carmen Cristina, Radu Alina Maria, Stănică Vasile
• Religie: Costache Luis, Nedeloiu Virginia, Şinca Irina
• Educaţie muzicală: Dumitru Adela Mihaela, Georgescu Carmen Rodica
• Educaţie plastică: Manta Mihail
• Educaţie fizică: Cismaru Valentin Gabriel, Damian Nicolae, Gheorghe Ionuţ
Eugen, Petre Amalia Georgiana, Szekely Vasile
• Consiliere psihologică şi orientare: Constantinescu Cornelia
• Informatică: Arseni Florentina Angela, Crişu Oana, Drăghici Simona, Ghinea Angela Emilia, Lică Elena Daniela (director Centrul de Excelenţă Prahova), Matei Cătălina Simona, Mircea Liliana, Vişinescu Radu, Vişinescu Violeta
• Educaţie tehnologică: Negoiţă Gabriela Mihaela, Oana Tudorel (inspector şcolar)
• Profesor pentru învăţământul primar: Barlaboi Cristina Ioana, Baroianu Elena Aida, Lazăr Cristina Severa, Marin Elena Simona, Matei Coralia Elena (inspector şcolar), Niţă Eugen, Obogeanu Carmen, Stanciu Nicoleta
* * *
16 noiembrie 2019. Cu siguranţă, o asemenea zi va rămâne bine întipărită în mintea şi adânc sădită în inima acelora care o vor trăi ca sărbătoare a împlinirii celor 155 de ani de istorie şi de glorie a Colegiului Naţional „I. L. Caragiale”. O sărbătoare a colegiului ploieştean, a şcolii prahovene şi româneşti deopotrivă, a tuturor acelora care înţeleg cu adevărat locul şi rostul unei şcoli în devenirea oricărui om, a unei comunităţi, a unei ţări. Cu mândria elevei care a fost în această şcoală, cu responsabilitatea mandatului său directorial de acum şi cu ştiinţa profesorului de istorie care este, profesoara Carmen Veronica
Băjenaru ne-a mărturisit, cu mare emoţie, sentimentele pe care le încearcă într-un asemenea moment: „La ceas aniversar, mă înclin în faţa realizărilor înaintaşilor noştri, profesori şi elevi, şi urez colegilor mei şi elevilor noştri numai realizari. La mulţi ani !”.
Un moment care apropie de prezent deopotrivă trecutul şi viitorul. Un moment în care se cuvine a fi rostită luminoasa urare: „Vivat, crescat, floreat!” („Să trăiţi, să creşteţi, să înfloriţi”!).