FC Petrolul Ploiești – Viitorul Pandurii Tg. Jiu 3-1 (3-1)
Marcatori: Manolache (30), Saim Tudor (40), Cioinac (43)/Astafei (21).
FC Petrolul: Lungu – Bărboianu (82 Sîrghi), Olaru, Manolache, Țicu – Gavrilă, Marinescu (cpt), Cioinac (68 Meza Colli), Saim Tudor – Arnăutu, Blănaru (78 Munteanu). Antrenor: Flavius Stoican.
Viitorul: Moga – Dunca, Yabre, Oros (cpt), Dragu – V. Pop, Prejmerean, Chiorean, Gîrbiță – Astafei (85 Cioiu), Bădăuță (69 Buia). Antrenor: Cristian Lupuț.
Au arbitrat: Bogdan Dumitrache (București) – Ionuț Marius Bobe (Videle) și Doru Zamfir (Slatina).
Rezervă: Cristina Mariana Trandafir (București).
Observatori: Bogdan Gheorghiță (Vaslui) și Teodora Albon (Cluj Napoca).
Petrolul a câștigat meciul din deschiderea etapei cu numărul 17, 3-1 pe „Ilie Oană” cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu, într-un meci care s-a ”liniștit” brusc după ce scorul a ajuns 3-1 pentru gazde.
Început cu emoții, oaspeții deschizând scorul prin Astafei, și cu … ”creșteri de cote”, jocul a curs apoi într-o singură direcție, până în pauză, gafele portarului Moga (să mai greșească și al altora…) și apatia oaspeților la fazele fixe ducând la deznodământul scontat!
Iar „lupii” au rezolvat jocul încă de la pauză, Manolache (30), Saim Tudor (40) și Cioinac (43) anulând avantajul pe care oaspeții îl luaseră după reușita fostului petrolist Astafei (21), astfel că, după pasul greșit de la Reșița, petroliștii au revenit rapid ”în obiectiv”.
Elevii lui Stoican au ”forțat” cât a fost nevoie, profitând de … oboseala oaspeților, care nu fac deplasările cu avionul, și au avut, astfel, și ocazia să joace economicos în partea secundă, atât cât să-și conserve avantajul pe tabela de marcaj. Nu s-a mai înscris, nici ocazii importante nu au mai fost, iar jocul a curs către un final scutit de mari emoții, în condițiile în care tentativele ofensive ale vizitatorilor au fost anihilate fără mari probleme de către apărarea „galben-albaștrilor”.
Astfel, după cea de-a patra victorie consecutivă pe „Ilie Oană” (ar fi fost chiar cinci, dacă punctele obținute cu Daco-Getica nu erau retrase din clasament), FC Petrolul acumulează 28 de puncte, tot atâtea câte are, dar din două jocuri mai puțin disputate, UTA Arad, dar cu trei în fața Farului, „marinarii” având, însă, și o partidă în plus.
Urmează, acum, duelul din „Trivale”, derbiul cu FC Argeș urmând să se dispute sâmbătă, de la ora 19.30.
Foto: Răzvan Păsărică/www.sportpictures.eu