Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, a reacţionat la ameninţările repetate cu sancţiuni din partea Uniunii Europene, avertizând că ţara sa „va deschide porţile” pentru repatrierea în Europa a mai multor militanţi ai Statului Islamic, transmite DPA, citată de Agerpres. „Am mai spus asta. Poate subestimaţi aceste avertismente. Aceste porţi se vor deschide. Aceşti membri ai Daesh au început să fie trimişi către voi şi vor mai fi”, a spus el, folosind acronimul arab pentru Statul Islamic. „Atunci veţi fi pe cont propriu”, a adăugat el. Erdogan a răspuns astfel la o întrebare despre sancţiunile pregătite de UE împotriva Turciei din cauza forajelor pentru gaze în largul Ciprului. Şeful statului turc a criticat Bruxellesul şi pentru temporizarea negocierilor de aderare la UE şi pentru încălcarea unor promisiuni făcute Ankarei. „Ei spun: ‘Vom impune sancţiuni’. Ne-aţi impus deja sancţiuni din 1959, 1963. Aţi blocat tot timpul Turcia (…) Dar nu v-aţi ţinut niciodată promisiunile”, a spus el. Preşedintele a afirmat că Turcia poate pune capăt „într-o clipă” negocierilor de aderare. „Hei, Uniune Europeană… Turcia e altfel decât ţările pe care le-ai cunoscut până acum. Nu suntem obligaţi să stăm la această masă a negocierilor”, a arătat el. UE a început negocierile de aderare cu Turcia în 2005, dar relaţiile între Bruxelles şi Ankara s-au deteriorat după tentativa de puci din 2016 şi represaliile care au urmat.