F.T.
Luni, în jurul orei 15, cu ocazia efectuării unei patrulări pe linie silvică în fondul forestier de pe raza comunei Provița de Jos, polițiști din cadrul Secției Rurale nr. 4 Câmpina au prins, în zona Purcăreața, patru bărbaţi care transportau, în patru atelaje hipo, material lemons. Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, “în urma verificărilor efectuate, s-a constatat respectivii nu dețineau documente de proveniență pentru cei 1,3 metri cubi de foc, speciile fag și gorun. Au fost sancţionaţi, fiecare, cu câte 2.000 de lei, iar lemnul – confiscate”.
În acelaşi document de presă se mai precizează şi faptul că în aceeaşi zi, în zona Mărul Alb din aceeași localitate (Proviţa de Sus), a fost depistat conducătorul unei autoutilitare în timp ce transporta material lemnos, specia carpen, fără a avea aviz de însoțire. Şoferul autoutilitarei a fost amendat cu 2.000 de lei, iar lemnul – confiscat şi predat Ocolului Silvic Câmpina.
Nici Bălţeştiul nu a scăpat de raziile poliţiei pentru prinderea acelora care fură din fondul forestier administrat de către Direcţia Silvică Prahova, şi acolo fiind prins un bărbat din comuna Păcureți în timp ce transporta cu o căruţă material lemnos, dar fără a deţine documente de proveniență sau transport. Și acesta a fost sancționat contravențional, cu o amendă de 2.000 de lei.