F.T.
Timp de trei zile (perioada 1 – 3 noiembrie a.c.), poliţiştii prahoveni au acţionat pentru prevenirea şi, acolo unde a fost cazul, sancţionarea şoferilor care conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Prahova, acţiunea a fost justificată de faptul că “la nivel național, consumul de alcool și de substanțe psihoactive de către conducătorii auto constituie un fenomen care pune în pericol atât siguranța rutieră, cât și ordinea publică. Tocmai în acest context, poliţia prahoveană a fost dotată cu aparate DRUGTEST, dispozitive ce pot detecta prezența în corp a până la nouă substanțe interzise diferite”.
În urma raziilor, au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale ( dintre acestea, 19 pentru conducere sub influența alcoolului) și alte 585 pentru alte abateri, fiind reținute 47 de permise de conducere. În plus, polițiștii au constatat 13 infracțiuni, şapte dintre acestea fiind pentru conducere cu o alcoolemie peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Recordul negativ în materie de alcoolemie a fost înregistrat de un ploieștean în vârstă de 33 de ani, care a fost depistat circulând la volanul unui autoturism având o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat”, menţionează, în acelaşi document de presă, reprezentanţii IPJ Prahova.
Şi tot poliţia prahoveană avertizează şoferii că în perioada următoare “se va acționa în continuare cu aparatele Etilotest și DrugTest, întrucât consumul de substanțe interzise afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, conducătorii auto pot deveni agresivi, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori fatal”.