Primăria Valea Călugărească a anunţat că, într-o recentă şedinţă a legislativului local, a fost aprobat şi un proiect de hotărâre care vine în sprijinul acelora care figurează cu datorii la bugetul local.
Este vorba despre hotărârea care vizează acordarea unor facilități fiscale contribuabililor – persoane fizice şi juridice – care înregistrează debite la bugetul local, prin scutirea integrală de plată a majorărilor de întârziere aferente debitului principal restant. Potrivit autorităţilor locale din Valea Călugărească, beneficiare ale prevederilor menţionate sunt toate persoanele fizice sau juridice care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: au stins prin orice modalitate de plată prevăzută de lege până la data de 15.12.2019 inclusiv toate obligaţiile principale, care erau restante la data de 31.12.2018, inclusiv; au stins prin orice modalitate de plată prevăzută de lege toate obligaţiile de plată principale, inclusiv amenzile pentru anul 2019.
“Contribuabilul trebuie să depună cerere de anulare a majorărilor de întârziere ca urmare a neachitării la termen a obligaţiilor de plată până la data de 15.12.2019. Toate persoanele fizice sau juridice care se regăsesc în această situaţie sunt aşteptate la compartimentul Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Valea Călugărească pentru a verifica rolul şi pentru a se stabili sumele exacte de plată”, se mai arată în anunţul autorităţii locale.