Astăzi, cu începere de la ora 11,00, la Muzeul Memorial “Paul Constantinescu” din Ploieşti va avea loc un important eveniment ştiinţific- Colocviul “Emilia Comişel”, dedicat vieţii şi operei eminentei profesoare universitare, etnomuzicolog de talie internaţională, “Cetăţean de onoare” al Municipiului Ploieşti.
Despre viaţa şi opera distinsei personalităţi a ştiinţei muzicale vor vorbi prof. dr. Irina Dragnea Comişel- fiica sa, preşedintă a Asociaţiei “Comişel” din Bucureşti, prof.dr. Marian Lupaşcu, etnolog şi etnomuzicolog la Institutul de Folclor al Academiei Române şi prof.dr. AI.I. Bădulescu. Cu această ocazie, cei prezenţi vor putea urmări şi un film despre viaţa şi opera Emiliei Comişel, prezentat de fiica sa.