V. Stoica

Încurcate mai sunt căile administrative și, mai ales, acelea ale comunicării instituțiilor din România. Ieri, Agenția Națională de Integritate a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că mai mulți aleși locali au fost revocați din funcție, din cauza încălcării regimului juridic al incompatibilităților.
Printre aceștia, în lista făcută publică ieri s-a aflat și numele viceprimarului comunei Gornet Cricov, Ion Iancu, care fusese deja revocat din funcția de ales local încă din luna… iulie, potrivit declarațiilor primarului localității, Ion Călin. De altfel, potrivit surselor noastre, fostul viceprimar acuzat de încălcarea regimului incompatibilității de către ANI ocupă acum funcția de consilier personal al edilului din Gornet Cricov.
“Măcar am scăpat de niște cheltuieli o perioadă, pentru că în prezent nu avem viceprimar”, a precizat primarul din Gornet Cricov, care a și adăugat că fostul ales local– care îi este și coleg de partid – a contestat în instanță decizia Agenției Naționale de Integritate prin care s-a solicitat revocarea din funcție a lui Ion Iancu.
Cum s-a ajuns la această situație și cum a fost posibil ca Ion Iancu să mai candideze, dacă exista o decizie referitoare la interdicția de a mai ocupa o funcție publică pentru o perioadă de trei ani? Primarul comunei Gornet Cricov, Ion Călin, spune că în anul 2015 au fost primite din partea ANI niște documente prin care se preciza că a fost clasată cauza în care era acuzat de incompatibilitate Ion Iancu, colegul său de partid. Tocmai de aceea, Iancu a fost pus din nou pe liste pentru a candida la alegerile din vara acestui an. Și a fost ales, ocupând ulterior și funcția de viceprimar, prin vot al consilierilor locali. Lucrurile s-au complicat, însă, după alegerile din iunie 2016, când ANI – care îl declarase incompatibil pe Ion Iancu în anul 2013, pentru că acesta a deținut un PFA în domeniul agriculturii – a cerut revocarea acestuia din funcție, pe motiv că nu mai avea dreptul să fie ales într-o funcție publică.
În iulie 2013, Agenția Națională de Integritate anunța public starea de incompatibilitate în cazul lui Ion Iancu, viceprimar al comunei Gornet Cricov, pentru că în perioada 29 iunie 2012 – 3 august 2012 ar fi exercitat, simultan, funcția de viceprimar al comunei Gornet-Cricov și pe aceea de comerciant persoană fizică, cu denumirea Iancu Gh. Ion “Lucrări Agricole”.