Ultimele etape desfășurate la nivelul juniorilor „republicani” n-a fost una tocmai favorabilă pentru echipele prahovene, care au început să coboare în clasament, după un început de sezon bun. Astfel, de exemplu, pentru prima dată de la startul sezonului toate grupele participante în competițiile organizate de către FRF ale Petrolului au suferit înfrângeri.
La „U19” și „U17”, petroliștii au pierdut dubla cu Rapid București (2-4, respectiv 2-3), în vreme ce, în „Liga Elitelor U16”, „galben-albaștrii” au fost învinși la Sf. Gheorghe (1-3), ocazie cu care au predat, după 15 etape, șefia clasamentului!
Nici Astra nu a reușit să „țină” de locul 1 la juniori B, care revine acum Rapidului, miza, la acest nivel, fiind, totuși, reprezentată și de clasarea pe locul 2, care asigură calificarea în fazele superioare ale întrecerii.
Petrolul pierde un derby la ”masa verde”!
Și mai îngrijorător este că încep să apară situații ”de amatori”, Petrolul pierzând la ”masa verde” jocul derby cu Colțea Brașov (1-1 în teren), pentru folosirea unui jucător în stare de suspendare (!!!), fundașul Balea, clubul brașovean ajungând el pe locul 1, odată cu câștigarea acestui joc!
Start și în „Liga Elitelor U15”
În această săptămână va începe și „Liga Elitelor” rezervată juniorilor „U15”, județul nostru având două reprezentante, FC Petrolul Ploiești (antrenor Laurențiu Tureac) a fost repartizată în Seria 6, alături de a doua echipă prahoveană CS Petrolul 95 Ploiești, plus Concordia Chiajna, Chindia Târgoviște, Flacăra Moreni și ACS Juniors Berceni.
În prima etapă, ce se va disputa sâmbătă, 26 octombrie, FC Petrolul (foto) va juca, pe teren propriu, cu ACS Juniors Berceni (stadion „Vega”, ora 14.00), respectiv Petrolul 95 va întâlni Chiajna sâmbătă, ora 10,00, baza Kiru Sport), de menționat fiind că ambele formațiile vor ieși din întrecerea județeană, odată cu trecerea la nivel național.
Campionatul Național U19 – Meciurile Etapei 15
AFC Astra – Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon 6 – 0
ACS Petrosport – Progresul 1944 Spartac 4 – 0
CSM Ploieşti – ACS Prosport Academy 0 – 3
FC Petrolul Ploieşti – Fotbal Club Rapid 2 – 4
Clasament Etapa 15
Loc Echipa M V E I Gol. Pct
1. FC Rapid 15 14 0 1 101-13 42
2. FC Petrolul 15 10 1 4 64-22 31
3. AFC Progresul 15 10 0 5 44-19 30
4. AFC Astra 15 9 1 5 59-23 28
5. Petrosport 15 7 2 6 44-48 23
6. ACS Prosport 15 4 0 11 23-70 12
7. Sf. Pantelimon 15 2 1 12 15-107 7
8. CSM Ploieşti 15 1 1 13 10-58 4
Campionatul Național U17 – Meciurile Etapei 15
AFC Astra – Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon 5 – 2
ACS Petrosport – Progresul 1944 Spartac 2 – 11
CSM Ploieşti – ACS Prosport Academy 1 – 2
FC Petrolul Ploieşti – Fotbal Club Rapid 2 – 3
Clasament Etapa 15
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. FC Rapid 15 13 0 2 75-18 39
2. AFC Astra 15 12 1 2 49-25 37
3. FC Petrolul 15 12 0 3 91-15 36
4. Progresul 15 8 2 5 49-34 26
5. ACS Prosport 15 5 2 8 34-60 17
6. Sf. Pantelimon 15 3 1 11 42-75 10
7. CSM Ploieşti 15 2 1 12 15-75 7
8. Petrosport 15 1 1 13 17-70 4
Liga Elitelor U16 – Meciurile Etapei 15
ACSM Politehnica Iaşi – CSS Târgovişte 5 – 4
LPS Suceava – AFK Csikszereda 1 – 0
AFC Botoșani – AFC Chindia Târgovişte 2 – 3
Colţea 1920 Braşov – Kids Tâmpa Braşov 2 – 2
ACS Sepsi – FC Petrolul Ploiești 3 – 1
Clasament Etapa 15
Loc Echipa M V E I Gol Pct
1. ACS Colţea 14 10 2 2 32-15 32
2. FC Petrolul 14 10 0 4 64-14 30
3. Csikszereda 13 8 3 2 29-14 27
4. LPS Suceava 14 8 2 4 61-33 26
5. Kids Tâmpa 13 7 3 3 49-23 24
6. Poli Iaşi 14 7 3 4 33-29 24
7. ACS Sepsi 14 6 0 8 30-32 18
8. AFC Botoșani 14 5 0 9 30-42 15
9. AFC Chindia 14 3 1 10 19-47 10
10. CSS Târgovişte13 2 1 10 20-63 7
11. Astra Giurgiu 13 1 1 11 4-59 4