Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti a anunţat că organizează, în perioada octombrie-noiembrie, cea de a XIII-a ediție a Concursului de pictură-grafică pentru elevi „Ploieşti, oraşul meu, oraş european”. Concursul este organizat pe două secțiuni: Colegiul de Artă “Carmen Sylva” Ploieşti (gimnaziu şi liceu); instituții şcolare din Ploieşti, altele decât colegiul menţionat.
Potrivit regulamentului acestui concurs, elevii vor realiza lucrări de artă plastică în care vor aborda subiecte din diferite domenii reprezentative pentru Ploieşti, dar şi din istoria oraşului, respectiv monumente, clădiri de patrimoniu, biserici, evenimente importante, personalități din toate domeniile.
Premiile vor consta în diplome, materiale de pictură sau publicații de artă.
Lucrările acestui concurs vor fi prezentate şi premiate cu ocazia unei expoziții ce va fi organizată în perioada 20 – 30 noiembrie a.c.