România – Ucraina se ”repetă” la Ploiești, la un an și jumătate de la ”drama” trăită de suporterii fotbalului românesc. În martie 2018, la generația U19, Ucraina a învins la ultima fază România și s-a calificat în dauna noastră la Euro, ”povestea” meciului în care Moruțan a dat gol pentru noi, în min. 77, apoi a luat roșu pentru că s-a bucurat la gol scoțându-și tricoul, iar oaspeții au revenit pe tabelă în minutele 84 și 90+2 fiind greu de uitat de cei care au umplut atunci arena ploieșteană! Culmea, Ucraina, cu o serie de jucători din acea echipă pe teren, avea să ajungă campioană mondială la Under 20, în iunie 2019, iar acum duelul dintre România și vecinii de la nord se va desfășura pentru o altă miză importantă – calificarea la Euro Under 21.
Iar reprezentativa Under 21 a României țintește o nouă calificare la turneul final după cea din acest an, după eșecul la limită din Danemarca, 1-2, din debutul preliminariilor EURO 2021, tinerii tricolori având doar varianta victoriei în cele două partide pe care le au programate în această lună, prima dintre ele, România – Ucraina, fiind programată pe arena ”Ilie Oană”, în această seară, de la ora 20:30.
”E momentul să arătăm că merităm să mergem la EURO 2021! Pentru noi pare că meciul cu Ucraina este unul capital. Avem de luat o revanșă și cu Irlanda de Nord, avem nevoie de o injecție cu energie pozitivă. Ucraina e campioană mondială la U20, e o formație puternică, cu o atitudine agresivă, însă eu am încredere în băieți”- spune antrenorul Mirel Rădoi înaintea duelului de astăzi, în care printre ”tricolorii mici” se află și un fotbalist ploieștean, Mihai Velisar (legitimat acum la Gaz Metan Mediaș).
Biletele pentru acest meci sunt disponibile și astăzi, casa de bilete de la stadionul din Ploiești deschizându-se începând cu ora 12:00, până la ora de start a partidei – 20:30