V.S.
Echipa Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a clasat în primele locuri din țară în cadrul Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, faza a III-a, ediţia a VIII-a 2019. Din echipa ISU Prahova fac parte lt. col. Satmar Sorin, în calitate de șef de lot, și trei paramedici – plt. maj. Oprinoiu Mihai, plt. maj. Dinu Ciprian și plt. adj. Petcu Iustin (foto), aceștia reușind să se califice între primele 5 echipe ale țării, la acordarea primului ajutor medical calificat, care, ieri, au intrat și între finaliștii concursului în “scenarii complexe cu două victime”.
Timp de două zile, la Craiova, pompierii militari din județele Alba, București-Ilfov, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Suceava, Vâlcea, precum și echipaje provenind din Republica Moldova, de la Facultatea de Pompieri și de la Școala de Pompieri și Protecţie Civilă Boldești, plus patru echipe de voluntari din judeţele Argeş, București-Ilfov, Dolj şi Vâlcea le-au fost testate abilităţile şi măiestria în stăpânirea tehnicilor pentru descarcerare şi salvarea vieţii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, în cadrul competiției se testează deprinderile practice prin abordarea diferitelor scenarii de accidente, iar participanții își demonstrează cunoștințele prin respectarea principiilor de descarcerare, a tehnicilor de siguranță și de îngrijiri prespitalicești.