Comisia Europeană a rambursat României 104 milioane de euro din totalul de 121 milioane de euro transmise spre decontare prin Programul Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) 2014 – 2020, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene (MFE), preluate de Agerpres. Această sumă reprezintă 41% din alocarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) aferentă programării actuale pentru POAT.
Conform MFE, un număr de 106 de contracte de finanţare au fost semnate până în prezent prin Autoritatea de Management Programul Operaţional Asistenţă Tehnică în valoare de 332 milioane euro, rata de contractare ajungând, astfel, la 111% până la sfârşitul lunii septembrie.Din totalul de 332 milioane euro, 281 milioane de euro sunt din FEDR, precizează ministerul.
Ministerul Fondurilor Europene a organizat, joi, evenimentul de promovare a POAT „Asistenţa tehnică – sprijin pentru proiectele finanţate din fonduri europene”, acesta fiind al doilea nostru eveniment din seria lansată săptămâna trecută pentru mai buna promovare a finanţărilor posibile prin intermediul Programelor Operaţionale gestionate de MFE.”Vom asista la prezentările unor proiecte ce şi-au propus întărirea capacităţii beneficiarilor de a utiliza fondurile europene, prin instruirea în domenii precum achiziţii publice, evitarea conflictului de interese şi incompatibilităţilor, măsuri antifraudă, ajutor de stat. De asemenea, vor fi prezentate iniţiative prin care se sprijină pregătirea şi derularea proiectelor importante în domeniile transport, mediu, prevenirea riscurilor şi tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor”, a precizat MFE.