În urma tragerii la sorţi a programului din şaisprezecimile de finală ale Cupei României – Fan Courier la handbal masculin, echipa divizionară CSM Ploieşti va întâlni o formaţie din primul eşalon valoric.
Tinerii handbalişti pregătiţi de antrenorul Silviu Stănescu se vor confrunta cu CSM Făgăraş în primul tur al competiţiei, echipă aflată printre codaşele Ligii Naţionale, după primele şase etape desfăşurate. De altfel, şi echipa ploieşteană se află la coada clasamentului în campionat, fără niciun punct, însă în Divizia A.
De menţionat că echipa din Făgăraş are în componenţă patru jucători care au evoluat, în trecut, la Ploieşti, precum Emilian Turcu, Cosmin Capotă, Tiberiu Constantinescu şi Nicolae Ungureanu, ultimul dintre aceştia fiind chiar originar din reşedinţa judeţului Prahova.
Meciurile sunt programate să se desfăşoare duminică, 3 noiembrie, partida dintre CSM Ploieşti şi CSM Făgăraş urmând să aibă loc la Sala „Olimpia”.