N. D.

De la începutul acestei săptămâni, un parlamentar prahovean este noul secretar al Camerei Deputaţilor. Este vorba despre Dragoş Gabriel Zisopol, care a fost ales în această funcţie pe locul rămas vacant ca urmare a încetării, prin deces, a calităţii de deputat a lui Niculae Mircovici. Hotărârea a fost adoptată în şedinţa Camerei Deputaţilor din data de 4 octombrie şi a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri.
Deputatul Dragoş Gabriel Zisopol aparţine Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, fiind liderul Uniunii Elene din România. Conferenţiar la Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, acesta se află, în momentul de faţă, la cel de-al doilea mandat de parlamentar de Prahova. De precizat că, Prahova mai are un reprezentant în structurile de conducere ale Parlamentului, respectiv senatorul Augustin Mitu, care este vicepreşedinte.