V. Stoica
Astăzi, sirenele de alarmare publică aflate în toate localitățile prahovene vor suna din nou, în intervalul orar 10.00-11.00, pentru verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, în localitățile județului sunt în prezent 315 sirene (88 electronice și 227 electrice), care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, prin intermediul dispeceratelor.
Conform aceleiași surse, de la începutul anului până în prezent s-au desfăşurat un număr de 56 exerciţii de verificare a modului de cunoaştere, organizare şi desfăşurare a activităţilor de înştiinţare, prealarmare, avertizare, alarmare şi evacuare în localitățile Sălciile, Tomșani, Valea Călugărească, Gherghița, Teișani, Vadu Săpat, Telega (2), Poienarii Burchi, Tătaru (2), Târgșorul Vechi, Poiana Câmpina, Șirna, Șoimari, Ploiești (2), Sângeru, Surani, Tătaru, Tomșani, Vadu Săpat, Păcureți, Posești, Predeal Sărari, Starchiojd, Ștefești, Teișani, Râfov, Provița de Jos (2), Provița de Sus (2), Bănești, Scorțeni, Secăria, Talea (2), Gura Vadului, Iordăcheanu, Jugureni, Lapoș, Podenii Noi, Salcia, Gornet, Gura Vitioarei, Izvoarele, Lipănești, Măgurele, Măneciu, Vâlcănești, Vărbilău, Ștefești, Valea Doftanei, Surani și Scorțeni.
Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare – alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții ISU derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren, numai în acest an fiind verificate 79 mijloace de alarmare a populației.