Astăzi, la Casa Fotbalului, în sala „Nicolae Dobrin”, începând cu ora 12:00, are loc tragerea la sorți a Cupei României, competiție în care Petrolul se află printre echipele calificate, după o pauză de cinci ani. Cu un traseu mai mult decât facil, până acum, ploieștenii speră la încă un tur ”de încălzire”, echipa pregătită de Flavius Stoican fiind singura rămasă în urna a doua valorică, dar având, printre posibile adversare, echipe facile, de liga a III-a, precum Metalul Buzău, Sănătatea Cluj sau Foresta, dar și ”variante” precum Universitatea Craiova, FCSB sau Astra.
Conform procedurii tragerii la sorți, Petrolul va fi prima echipă care își va afla adversara, pentru că la început se grupează una dintre echipele din urna A cu echipa din urna B (adică Petrolul, rezultând primul joc joc) şi, în continuare, cele 14 echipe rămase în urna A se grupează între ele (7 jocuri). Jocurile din optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării, astfel că Petrolul are șanse mari să joace acest tur în fața propriilor suporteri, după ce, până acum, a jucat doar în deplasări, la Snagov, respectiv Galda de Jos.
Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc în perioada 29-31 octombrie cu începere de la ora 14.30, cu exceptia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF