Giorgiana Radu
Tragedia de la Caracal a făcut să curgă, după ce la început a curs sânge nevinovat, multă cerneală. A fost subiectul fierbinte al multor emisiuni. Televiziunile s-au bătut în rating pe marginea acestui caz care a stârnit revolta societăţii împotriva autorităţilor statului. Multe scenarii au prins viaţă, multe supoziţii – la care a contribuit din plin teoria conspiraţiei – și bâjbâiala anchetatorilor au determinat un val uriaș de neîncredere că adevărul va fi scos la lumină. Indolenţa criminală a funcţionarilor statului, de la început, a fost uitată, iar acum toţi se bat în scenarii aberante.
Reconstituirea parţială făcută în cele două zile în care Dincă și-a jucat rolul de actor principal, într-un film de groază regizat chiar de el însuși, secondat de organele statului, nu a împins câtuși de puţin ancheta, ba dimpotrivă, a atras un surplus de obidă pentru public. Nemulţumite de treaba făcută pe jumătate de criminaliști, unele televiziuni s-au apucat să reconstituie ele scena cu butoiul.
Tot tăvălugul acesta de informaţii nefiltrate s-a răsfrânt mai ales asupra familiilor. Un post TV îl arată pe bunicul Luizei Melencu înconjurat de jandarmi înarmaţi până la gât, cum îl apără de el însuși, în disperarea de a-și da foc. Mama fetei, amendată cu o sumă uriașă pentru că a refuzat prelevarea de noi probe ADN, se încăpăţânează să nu se lase dusă cu forţa de poliţiști și jandarmi, ripostând până la leșin. Reacţiile lor sunt de înţeles, urmarea neputinţei, a neîncrederii, a derutei în care au fost îmbrânciţi. Au trecut atâtea luni și ancheta e în același stadiu. De ce se bate pasul pe loc? Pare că se prefac de-a ancheta, un joc de-a v-aţi ascunselea cu criminali, cu violatori, cu traficanţi de carne vie. Asta face statul de luni de zile. Își joacă interesele proprii, pe vieţile unor copii.
E normal ca acești oameni să devină suspicioși, pentru că tu poliţistule, tu procurorule, tu justiţie, toţi la un loc și separat sunteţi, de multe ori, diavolul cu chip de om, violatorul, pedofilul, ucigașul. De ce nu faceţi lumină în acest caz, pe cine ocrotiţi? Pe cei nevinovaţi, sigur nu.
Nici avocatul familiei Melencu nu-mi inspiră sinceritate. Pare, uneori, că mai mult își dezorientează clienţii decât îi apără, iar alteori l-aș alătura versurilor eminesciene „…Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el”.
Câte luni ar trebui să mai treacă, sau câţi ani, până va fi descâlcit un caz cu crime clar făptuite, cu un criminal monstrous care și-a recunoscut ororile săvârșite, povestindu-le, cu mândrie parcă, până la cel mai cutremurător detaliu? Ca tot ce se petrece la noi, pe cadavre urcă scârboase căpușele politicii, avocăţimea ștearsă, fără merite, se suie ca păduchele în frunte. Ba avem și o candidatură la președinţie care își trage substanţa dintr-o nenorocire. Ce pot spune? Rușine, dar e prea puţin.