Florin Tănăsescu
– Veniţi să vedeţi tehnica modernă de supravieţuire de peste două mii de ani, a unui neam. Clasă, priveşte pe geam! Elevi, ce vedeţi?
– Un bătrânel, sprijinit într-un toiag, de spate aplecat. Cocoşat, adică, răspund cu toţii în cor, fără ezitare, dintr-o suflare.
– Ce concluzie putem trage noi de-aici?, insistă profesoara de “Educaţie cinică”? În afară de aia banală, cu “Cine nu are bătrâni să-şi cumpere” ?
– Că ne trebuie bastoane în care să ne sprijinim, răspunde corul cocoşaţilor din clasa-ţară a unui Mioritic – Neam.
– Bravo, copii ! Văd că aţi învăţat singura lecţie ce vă va fi folos în viaţă. Urmează Capitolul II. Întrebarea este: Dacă aluminiul este ductil, iar fonta e casantă, coloana vertebrală a neamului nostru cum trebui să fie?
– Pliantă ! Să se îndoaie încă de la naştere, nu mai încolo, înspre bătrâneţe. Să fie antrenată pentru statul la ghişee, pentru căutatul unui loc de muncă, pentru momentele festive când trec coloanele oficiale cu nevertebratele politice în ele.
– Excelent, excelent, excelent ! Sunt profesoară de “Educaţie cinică” de treizeci de ani, dar aşa clasă docilă nu am întâlnit ! Nici nu ştiu cui să dau
premiul I. Îl meritaţi cu toţii. Fiind ascultători, vă spun un secret: Manuale şcolare nu avem. Tavanul şcolii stă să cadă. E frig şi nici caloriferele nu se dezgheaţă. Ştiţi, Ministerul Educaţiei Cinice al ţării mioritice nu a auzit nici acum de Perestroika. De ce? Fiindcă le-am fost tot eu profesoară. Unii au luat chiar meditaţii de la mine, să ştie cum se-ndoie coloana vertebrală şi cum se merge aplecat, fără toiag. Ca sluga.
– Se poate şi aşa ceva ? Să mergi cocoşat fără baston ?
– Evident că da. Cercetătorii parlamentari experimentează acum naşterea unei noi generaţii care să se nască adaptată deja la vremurile care-o aşteaptă. Să vadă lumina zilei încovoiată. Să meargă fără să se sprijine-n ceva. Acesta-i omul nou la care speră partidul.
– Şi dacă se-ntâmplă accidente? Dacă apare vreun nou-născut cu coloana vertebrală dreaptă. Ce-i de făcut?
– Oamenii noştri care lipesc afişe electorale pe stâlpii de înaltă tensiune – de asemenea strâmbaţi – vor umbla din maternitate în maternitate să evalueze situaţia. În cazul unor astfel de accidente genetice – coloană vertebrală neîncovoiată – se va dezlănţui o altă Irodiadă. Mai blândă, e drept. Noul născut va suferi un transplant de coloană de la bătrânelul pe care l-aţi văzut mai devreme pe geam. O mai fi acolo ?
– Nu mai este, răspunde unul. Dar trece o coloană mortuară cu un coşciug care are forma semnului de întrebare. Iar în loc de cruce, un alt cocoşat îi poartă bastonul.
– Cine îl plânge ? Şi cum e lacrima?, întreabă profesoara de “Educaţie cinică” din ţara mioritică.
Tăcere. Nimeni nu-l plângea. Doar o lacrimă – sprijinită în baston – vărsa o alta.
Era pentru nou-născuţii dintr-un Mioritic – Neam.
