Termenul limită de depunere a candidaturilor la Biroul Electoral Central a expirat duminică, 22 septembrie, la ora 24:00. Biroul Electoral Central a validat înregistrarea candidaturilor lui Klaus Iohannis, Dan Barna, Mircea Diaconu, Kelemen Hunor, Viorica Dăncilă, Alexandru Cumpănașu, Ramona Bruynseels și Theodor Paleologu, la alegerile prezidențiale, notează Mediafax.
Potrivit deciziei Biroului Electoral Central, s-a constatat că politicienii îndeplinesc toate condițiile necesare înscrierii în cursa pentru Cotroceni. Totodată, aceștia au strâns și minimul de 200.000 de semnături necesare înregistrării.
Claudiu Crăciun, candidatul partidului Demos la alegerile prezidențiale, a afirmat, duminică, la BEC, că nu a reușit să strângă numărul de semnături necesare validării candidaturii, însă depune cele 13.000 de semnături adunate în semn de respect pentru efortul acordat de întreaga echipă de campanie, scrie Mediafax.
Florentin Pandele a anunțat că, deși a strâns peste 250.000 de semnături, se retrage din cursa pentru alegerile prezidențiale, scrie Mediafax. El a afirmat că face un pas înapoi pentru a nu îi face rău soției lui, Gabriela Firea, care a revenit la conducerea PSD și se ocupă de campania electorală a partidului.
Biroul Electoral Central (BEC) a respins înregistrarea candidaturii lui Miron Cozma la alegerile prezidențiale din noiembrie, potrivit unei decizii publicate duminică pe site-ul instituției. BEC precizează că Miron Cozma și-a depus candidatura vineri, 20 septembrie, aducând un număr de aproape 310.000 de semnături, din care mai bine de 87% s-au dovedit a fi fotocopii.
Candidatul Mișcării Naționale Române la alegerile prezidențiale, Andrei Valentin Stoican, a anunțat, duminică, faptul că se retrage din cursa pentru Cotroceni, deoarece nu a strâns numărul necesar de semnături, respectiv 200.000.
Deputatul PSD Liviu Pleșoianu, cel care anunțase în iulie că va candida ca independent la prezidențiale, a anunțat duminică dimineață că a strâns doar 146.000 de semnături din cele 200.000 de semnături necesare. Pleșoianu spune că niște ”anonimi binevoitori” au vrut să-l ”compromită” cu zeci de mii de semnături ce l-ar fi dus peste pragul cerut la BEC, însă acestea erau ”produse la un minunat xerox color”.
Biroul Electoral Central a decis respingerea înregistrării candidaturii și a semnului electoral ale lui Viorel Cataramă la alegerile prezidențiale, informează Mediafax. Instituția precizează că peste 94.000 de semnături depuse au fost anulate, deoarece prezentau elemente de similitudine evidente.
Viorel Cataramă va contesta la Curtea Constituțională decizia Biroului Electoral Central prin care i-a fost respinsă candidatura la prezidențiale, notează Mediafax.
Pe 12 octombrie este startul oficial al campaniei electorale. Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc pe 10 noiembrie, iar al doilea tur pe 24 noiembrie.
Conform unei hotărâri de Guvern, românii din străinătate vor putea vota la primul tur al alegerilor prezidenţiale între 8 şi 10 noiembrie, iar la al doilea tur între 22 şi 24 noiembrie.