N.D.

Conducerea Teatrului “Toma Caragiu” Ploieşti a anunţat că mâine, la ora 18.30, va avea loc premiera oficială a spectacolului „Ziua Recunoștinței”.
Potrivit instituţiei de cultură, piesa este o poveste inedită și incitantă despre culisele lumii teatrului românesc contemporan, „Ziua Recunoștintei” propunându-şi să prezinte cu umor și luciditate două fațete ale artistului, respectiv cea din timpul actului artistic, dedicată total creației sale, și cea din ipostaza umană, când se luptă cu propriii demoni.
Scenariul este semnat de Daniel Chirilă, regia de Horia Suru, scenografia – Romulus Boicu, muzica – Petre Ancuța.
De asemenea, conducerea instituţiei de cultură a mai anunţat că una dintre piesele mult apreciate de către publicul prahovean – “Zaraza” – revine pe scena teatrului ploieştean.
Un spectacol fascinant al Teatrului de Revistă Majestic, un show plin de emoție, ritm, culoare, menit să reamintească farmecul perioadei interbelice, piesa „Zaraza” va putea fi vizionată pe scena Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești duminică, 22 septembrie, la ora 18.30.
Astfel, în acordurile unor melodii de altădată, interpretate de celebrii artiști Maria Tănase, Cristian Vasile, Zavaidoc sau Jean Moscopol, vor prinde contur povești seducătoare, întâmplări și legende urbane pline de mister.
Scenariul original este semnat de Daniel Chirilă, iar regia de Răzvan Mazilu.