Petre Apostol
Una dintre jucătoarele straniere cu care echipa de handbal CSM Ploieşti a început acest sezon competiţional, Ivana Bozovic, a fost convocată în lotul naţional al Muntenegrului. În vârstă de 25 de ani, handbalista muntenegreană s-a numărat printre ultimele jucătoare care au părăsit echipa ploieşteană, la finalul lunii trecute, în urma restanţelor salariale ale clubului către sportive adunate de cinci luni.
Câştigătoare de Liga Campionilor în 2012, cu Budućnost, Ivana Bozovic a fost convocată de selecţionerul Dragan Adzic în echipa naţională din Muntenegru pentru acţiunea din această săptămână, perioadă în care sunt programate meciuri amicale între primele reprezentative de senioare.
Astfel, jucătoarea originară din Podgorica – care a ajutat pe CSM Ploieşti să obţină cea mai bună performanţă din istoria sa, în sezonul trecut, locul 6 în Liga Naţională – a ajuns în echipa naţională după ce a părăsit clubul ploieştean. În selecţionata Muntenegrului, care va disputa două meciuri de pregătire cu Macedonia în această săptămână, Bozovic le va reîntâlni pe alte două handbaliste care evoluează în România, anume Majda Mehmedovic (CSM Bucureşti) şi Jasna Toskovic (CSM Roman).
Altfel, tot în această săptămână, reprezentativa României va juca la un turneu amical în Olanda, cu două handbaliste în lot care au trecut prin judeţul Prahova în carieră, Cristina Neagu (HC Activ Ploieşti, în ultimul an de juniorat, 2006) şi Mădălina Zamfirescu (CSM Ploieşti, 2013-2014).














