Lucian Avramescu
Documentarea se face rapid și anapoda, în zilele noastre, pe toate potecile adunate buluc în mănunchiul numit Internet.
Apăs întâmplător o clapă și, sonor și vizual, apare chipul ministrului Economiei – nu i-am reţinut numele – dar deasupra stă scris explicit ”Ministrul Economiei, un dobitoc”. Semnează YouTube, nume care a intrat vânjos nu doar în chimia indispensabilă a tinerimii, ci și în vocabularul tușei Marioara din deal.
Încerc să ascult vorbele puţine care ies prin fanta buzată a ocupantului unui minister cheie în orice ţară care funcţionează cât de cât și nu se screme industrial să fabrice un șoarece. Ministrul se prezintă bocciu, ca mulţi dintre noi, cu suplimentul de a nu putea fi insultat sub nici un chip cu bănuiala inteligenţei.
Sun un prieten din Capitală, persoană bine informată. Ce știi de ministrul Economiei, îl iscodesc eu. E un imbecil! Răspunsul vine scurt, precis, taie ca o lamă. A făcut pușcărie pentru furt în vremea lui Ceaușescu. E, ca pregătire, un fel de subinginer agricol. Voi scrieţi că Dăncilă e proastă! Păi și dacă ar fi genială, cu miniștri de acest calibru te scufunzi.
Caut alte surse. Aflu că ministrul Economiei, unul dintre cei peste 80 rotiţi de PSD în acești doi-trei ani de guvernare, e înţepenit pe poziţie și dispune de o avere care-i apără de sărăcie trei generaţii de urmași. A intrat în politică în 2012 și imediat a fost uns consilier al ministrului Economiei. Consilier? Adică unul care șoptește ministrului ce să spună și-l învaţă să nu uite replicile, cum face sufleorul în teatru. Averea a venit, cică, de la cumpărarea unei societăţi de cauciucuri și vânzarea de anvelope. Apoi PSD l-a pus iute director general al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare. Ce legătură au, era să zic altă vorbă, cauciucul, atomica și prefectura?
Îl ascult din nou pe ministrul Economiei, titular al guvernului nostru angrenat în competiţii ardent planetare, european și cioclopedic. Citește o foaie, secondat de trei consilieri care privesc speriaţi cum ministrul nu nimerește cuvintele scrise citeţ. Mimica lui e de om chinuit. Cititul unei foi scrise de alţii e ca o crampă la stomac. Pare că vrea să fugă, să se pitească. El nu știe să scrie și se supune, rar, e drept, acestei trageri obligatorii pe roată. Cei care-l știu spun că e relaxat doar în biroul lui ministerial, unde nu-l vede nimeni și nu face nimic. Teroarea vieţii de ministru e doar întâlnirea cu presa care pune întrebări. Așa că ministrul a învăţat să se pitească. Dibăcia asta îl scoate din ochii iscoditori ai publicului și-l ferește să se arate cum e.
Păi cum e? Cum comentează, sub titlul de mai sus, cititorii, mai nemiloși ca dulăii presei, fiindcă publicul când înjură, înjură, când fluieră, nu se joacă, fluieră!
P.S.
Aud că un domn, pensionat la 39 de ani, pentru surmenajul intelectual și fizic dărâmător al meseriei de poliţist, este propus ministru de Interne, după o hodină de doi ani. Să ne trăiască!
