Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat ieri la închisoare în Dosarul Microsoft pe Dumitru Nicolae (Niro), condamnat la 2 ani şi 4 luni, Gabriel Sandu, 3 ani, Gheorghe Ştefan, 6 ani şi Dorin Cocoş la 3 ani şi 4 luni. Totodată, Inalta Curte a dispus confiscarea a 2 milioane de dolari şi a unui milion de euro de la Dumitru „Niro” Nicolae şi a 9 milioane de euro de la Dorin Cocoş. Sentinţele sunt definitive. Gabriel Sandu a anunţat că a făcut denunţuri la Departamentul de Justiţie al SUA, Dorin Cocoş şi Gheoghe Ştefan i-au asigurat pe magistraţi că nu vor mai încălca legea, în timp ce Nicolae Dumitru a spus completului, plângând, că are doi copii. „Din primul moment când am fost chemat, am oferit posibilitatea de a colabora la DNA.Eu recunosc fapta, recunosc declaraţiile. 104 milioane de dolari, între 2004-2008, este prejudiciul grupării transnaţionale Florică. Vă aduc la cunoştinţă că am făcut denunţ la Departamentul de Justiţie al SUA şi la Ministerul de Justiţie din Austria împotriva grupării Florică şi a directorilor Microsoft. Am făcut cereri exprese atât către ambasada SUA, cât şi Austria să precizeze în ce fel s-au făcut intervenţii la mine. 460 din 2009 este Hotărârea de Guvern singura legală din afacerea Microsoft, toate celelalte hotărâri şi documente sunt ilegale. Îmi asum ceea ce spun. Toţi miniştrii aveau directive clare de la partide. Cine se angajează, unde se angajează. Eu recunosc tot în faţa Înaltei Curţi. Recunosc că am pretins şi primit cele peste două milioane de euro. I-am pretins pentru plata campaniei electorale din 2009”, a spus Gabriel Sandu în ultimul cuvânt. Fostul ministru şi-a menţinut precizările din sala de judecată şi în discuţiile cu jurnaliştii. „Prejudiciul în acest caz este 104 milioane de dolari în perioada 2004-2008 şi 114,5 milioane de euro în perioada 2009-2013. Sunt implicaţi toţi miniştrii Educaţiei şi ai Comunicaţiilor şi cei pentru care s-a cerut aprobarea de la preşedintele Traian Băsescu pentru a fi cercetaţi. Am făcut solicitare către SRI să-mi confirme starea de necesitate care a existat la nivel din 2009, am făcut solicitare către STS pentru a-mi confirma starea de necesitate care era la nivelul anului 2009, pentru că eu am informat şi la SRI şi la STS. Această grupare mai are un contract, contractul de la Ministerul Justiţiei”, le-a spus Gabriel Sandu jurnaliştilor după proces. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a dat prima decizie în dosarul „Microsoft” în luna martie a acestui an, trei dintre cei cercetaţi, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan, primind condamnări cu executare, în timp ce omul de afaceri Dumitru Nicolae a primit o pedeapsă cu suspendare. Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând confiscarea a peste trei milioane de euro în cazul acestuia. Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro. Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani.














