Lucian Avramescu
Am revenit toţi acasă, desferecat-am bătrânele porţi
Fiica îmi arată zâmbetul desenat pe încovoiata lună
O mint că îl văd, privesc cerul pe care îl cunosc de demult
Și-mi pare că de secera galbenă mă
Ţin agăţat cu o mână
Deasupra, la un lat de palmă de noi, luna zâmbeşte
Din Spania a venit o femeie, are ochii migdalaţi,
Îmi spune că de la tatăl ei mă știe
Tatăl a murit, au rămas, risipiţi în lume, cinci fraţi
Și ar vrea să-i iscălesc pentru intabularea unui moșteniri, o hârtie
Desenul e vag, avem zice un loc megieș, se pupă pe Camba, în deal
Primăria îmi cere acordul vecinilor că e așa
Nu mai ţin minte locul, dar semnez, rugând-o doar
Să se întoarcă acasă, poţi trăi și în bătătura ta
Satul e molâu, pregătit de culcare
Uliii mi-au rărit porumbeii, cât am plecat
Dar Odra, lupoaica, mă latră veselă
Și-mi spune că toate celelalte sunt vii, nimic nu-i stricat
Am mai trecut prin atâtea, incendii, cutremure, jale
Satul de războaie a fost prins ca în clește
Dar în irișii copilului meu văd cum înverzește grădina
Iar copilul îmi arată pe cer cum luna, la un lat de palmă de noi, zâmbește
4 septembrie 2019, Sângeru
