Violeta Stoica
Programul lapte, corn și măr, care va fi derulat începând din luna septembrie în unitățile din sistemul de învăţământ primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru preşcolarii din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, a primit finanțare prin rectificarea bugetului de stat, care a avut loc la începutul acestei luni.
Consilierii județeni au aprobat, în cadrul ședinței de miercuri, 28 august, distribuirea sumei de 6,77 milioane lei, provenită din sume defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județului către programul pentru elevii din învățământul preșcolar, primar și gimnazial. Anul acesta, programul va cuprinde produse lactate, produse de panificație și mere, care vor ajunge către cei aproximativ 72.000 de beneficiari vizați.
În cei doi ani de contract (2018/2019 și 2019/2020), numărul maxim estimat al copiilor care vor primi produsele de panificație, lactatele și merele ajunge la aproape 150.000.
Tot la rectificarea bugetului județului Prahova, alți 1,9 milioane de lei, proveniți din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, au fost repartizați prin votul consilierilor pentru anumite domenii. Astfel, 400.000 de lei au fost alocați Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti, pentru finanțarea cheltuielilor cu ,,bunuri si servicii’’, adică pentru plata parțială a arieratelor și a datoriilor restante; 150.000 de lei au mers către Muzeul Județean de Artă Prahova “Ion Ionescu Quintus”, pentru asigurarea funcționării și realizării programelor și proiectelor culturale stabilite în contractul de management; 170.000 de lei – la Clubul Sportiv Activ – Prahova Ploiești, în vederea asigurării bunei desfășurări a activității specifice, (transport, medicamente, uniforme și echipament, deplasări, prime de asigurare non viață, alte cheltuieli cu bunuri și servicii); 900.000 de lei – la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova pentru asigurarea salariilor lunii august (160.000 de lei) și pentru plata utilităților și lichidarea plăților restante raportate (740.000 lei); 52.000 de lei pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului “Refacere subtraversare pârâu Drajna, aferent Sistemului microzonal de alimentare cu apă a comunelor Cerașu, Drajna, Bătrâni, Starchiojd și Posești, județul Prahova” și 200.000 de lei la Direcția Județeană de Protecția Plantelor și de Întreținere a Drumurilor Județene pentru achiziționarea de vopsea pentru marcaje rutiere, produse de balastieră și diverse materiale necesare desfășurării activității.